În oraşul Tg. Lăpuş, gunoaiele menajere creează „pete negre” pe faţa oraşului

0
374
Aspect dizgraţios lîngă podul vechi

Urbea lăpuşeană este curată şi îngrijită, dar s-ar putea şi mai bine, dacă unii cetăţeni ar înţelege să păstreze curăţenia, să-şi aducă aportul la aceste deziderate importante. Şi asta, ţinînd cont că în această aşezare de munte cu sprijinul Primăriei, au fost asigurate sute de pubele şi containere încăpătoare, destinate colectării selective. Şi mai mult decît atît, aceeaşi administraţie publică locală, pentru menţinera în permanenţă a curăţeniei, pentru colectarea selectivă a deşeurilor din oraş şi din cele 13 sate aparţinătoare, muncitorii de la Serviciul tehnic folosesc maşini şi utilaje de mare capacitate care execută în permanenţă de la ora 5 dimineaţa, lucrări de întreţinere a curăţeniei, igienizării urbei lăpuşene. Dar, cu toate aceste facilităţi la îndemînă, chiar lîngă podul vechi ce traversează rîul Lăpuş şi sub acesta, predomină maldăre de resturi menajere de tot soiul ce sînt aruncate la voia întîmplării: pungi din plastic, sticle, hîrtii etc. Şi mai mult decît atît, de sub un dig de sprijin de lîngă pod, pe o ţeavă cu diametrul de 25-30 cm se devarsă în apa rîului Lăpuş o dîră groasă de apă murdară şi urît mirositoare. E vorba de un canal de scurgere. Bine ar fi dacă cei de la instituţiile abilitate şi-ar umezi pantofii prin zonă şi ar lua măsurile urgente ce se impun!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.