Cu binecuvântarea Preasfinţitului Episcop Iustin al Maramureşului şi Sătmarului, în acest An omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti din Patriarhia Română, Sectorul teologic educaţional al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului a iniţiat proiectul „Icoana – fereastră de lumină”. Prin acest proiect, Episcopia pune la dispoziţia şcolilor şi altor instituţii publice din judeţele Maramureş şi Satu Mare icoane reprezentative pentru a fi aşezate la loc de cinste, ţinând cont că în cele două judeţe populaţia şcolară este de religie ortodoxă şi romano-catolică, iar icoana face parte din cultura creştină a celor două mari confesiuni. Icoanele reprezintă chipurile Mântuitorului Iisus Hristos, al Maicii Domnului şi al Sfântului Arhidiacon Ştefan, ocrotitorul tinerilor din Eparhia Maramureşului şi Sătmarului şi vor fi distribuite gratuit.
Proiectul va fi lansat în 5 martie 2017, de către Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, în Duminica Ortodoxiei, dedicată cinstirii sfintelor icoane, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, unde vor fi sfinţite.
Andrei Fărcaş,
redactor la Revista „Graiul Bisericii Noastre”