Respectul faţă de noi înşine şi faţă de cei cu care convieţuim în acest spaţiu se manifestă prin grija faţă de limba maternă a fiecăruia. Chestiunea este sensibilă în zonele multietnice, unde trăiesc populaţii care vorbesc mai multe limbi. Statul român trebuie să asigure toate facilităţile pentru ca limba maternă să fie respectată, pentru ca mai apoi să solicite drepturi echivalente pentru românii din statele vecine. Ar fi o utilă treabă de şef de ţară!
Spiritul UE acesta este, să promoveze diversitatea culturală. Pe plan mondial, multilingvismul este recunoscut de UNESCO şi ONU. Limba maternă a tuturor neamurilor (inclusiv a romilor), trebuie să fie protejată, promovată, conservată dacă oamenii renunţă la utilizarea ei. Doar în acest fel vom atinge idealul de unitate în diversitate, pe care UE se străduieşte să-l susţină pentru pacea popoarelor şi a minorităţilor regionale de pe acest continent.
Poeţii au remarcat cel mai bine importanţa limbii în care gîndim, ca instrument de dezvoltare a patrimoniului tangibil şi intangibil. Limba ne ajută să ne menţinem conştiinţa de neam. Solidaritatea între cei care vorbesc limbi diferite se poate crea prin toleranţă şi dialog spre înţelegere. Cei care se cunosc vor fi fraţi. Bogăţia lingvistică ne îndeamnă să ne respectăm şi să convieţuim, să fim toleranţi. Procedînd aşa, vom crea un viitor durabil pentru toţi, ne vom bucura de o viaţă liniştită, fără conflicte. Ziua Limbii Materne, sărbătorită în 21 februarie, a fost un prilej pentru responsabilii educativi şi culturali din zonele de vecinătate lingvistică să organizeze sărbători de susţinere a utilizării libere a limbii în care ne-am născut.
Românii cetăţeni ucraineni (vreo 40.000) din raioanele Rahău şi Teceu din Maramureşul de dincolo de Tisa, dar şi ucrainenii cetăţeni români din Maramureşul de dincoace de rîul Tisa (vreo 30.000) au organizat serbări educative pentru a-şi întări identitatea şi apartenenţa la poporul lor. În Sighetu Marmaţiei, funcţionează liceul Taras Sevcenko, iar la Slatina (Solotvino), liceul Mihai Eminescu. Noi finanţăm acest liceu şi celelalte şcoli în limba ucraineană, iar partea ucraineană în spiritul prieteniei susţine şi va susţine sperăm noi şi mai mult şcoala în limba română din Transcarpatia şi din alte părţi ale Ucrainei.
Înţelegem că în această perioadă ţara vecină este la necaz, fapt pentru care statul român îi vine în sprijin cum poate. Ar trebui să sărim şi mai mult în ajutorul vecinilor. Ucraina este într-o situaţie de cumpănă, creată de încrederea prea mare pe care a avut-o în „fratele” rus (pînă la renunţarea la armele nucleare în favoarea Rusiei). Însă statele UE şi NATO n-au abandonat Ucraina. (Utilizarea limbilor materne, altele decît limba ucraineană, în unităţile de învăţămînt din Ucraina, poate să fie extinsă, la reciprocitate.)
Autorităţile române, chiar şi cele locale, trebuie să aibă grijă ca cetăţenii de toate etniile să aibă unde se ruga în limba maternă, să înveţe să scrie şi să citească în limba maternă. Astfel, vom crea pace între oameni şi vom trăi liniştiţi, fiecare cu comoara sa lingvistică, fără a le discrimina pe celelalte, ci recunoscîndu-ne reciproc limba şi respectîndu-ne. Omul poate să trăiască oriunde pe Pămînt, dar acasă în familie trebuie să vorbească în limba română, să-i înveţe pe copii limba română. Doar în acest fel vor rămîne ce sînt şi nu vor deveni fragili în faţa înstrăinării. Românul aflat departe de ţară, fie şi peste rîul Tisa, sau ucraineanul din România îşi păstrează limba maternă vie în cugetul şi simţirea sa de neam, pentru a fi aproape de valorile şi aspiraţiile sufletului naţional. Limba este element de identitate şi cine vorbeşte limba maternă are demnitate.
Evenimentele de aici şi de dincolo de rîul Tisa, de Ziua Limbii Materne 2017, au spus toate acestea, în limbile lui Sevcenko şi Eminescu, deopotrivă.
