Masa rotundă “Crăciunul – obiceiuri şi simboluri”

0
350

Dezbateri pe tema simbolurilor, semnificaţiilor şi obiceiurilor de Crăciun au avut loc marţi, 15 decembrie 2016, la Palatul Administrativ din Baia Mare. Consiliul Judeţean Maramureş, Facultatea de Litere (Centrul Universitar Nord) şi Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Baia Mare au organizat masa rotundă „Crăciunul – obiceiuri şi simboluri”, la care au participat studenţi, masteranzi şi doctoranzi în Etnologie şi Teologie, cadre universitare, specialişti în etnologie şi teologie.
Dan Carpov, şef al Biroului de Informare Turistică şi Salvamont din cadrul CJ Maramureş, a adresat câteva cuvinte de bun venit. Decanul Facultăţii de Litere, conf. univ. dr. Ioan-Mircea Farcaş, a vorbit despre originea termenului Crăciun. Dr. Ilie Gherheş, directorul Muzeului de Etnografie şi Artă Populară Baia Mare, a explicat care este rolul istoriei şi tradiţiei în conservarea şi respectarea identităţii locale, zonale şi naţionale. Despre bradul de Crăciun a vorbit conf. univ. dr. Carmen Dărăbuş. Pr. lector univ. dr. Stan Teofil a vorbit despre colindă. Directorul Muzeului Ţării Oaşului, dr. Natalia Lazăr, a dezbătut tema colinda şi colindatul între rit, ritual, ceremonial şi spectacol. În calitate de doctorand, Iuliana Dăncuş, directorul Ansamblului Folcloric Naţional “Transilvania”, a vorbit despre colinda între precreştin şi creştinism. Crăciunul ca sărbătoare a comunicării prin dar şi necesitatea de refacere a întregului prin reînvăţarea dăruirii a fost tematica supusă dezbaterii de către drd. Noemi Chifor. Despre semnificaţia şi importanţa mesei în comun din cadrul sărbătorilor de Crăciun a discutat drd. Liliana Voş.
În dialog au intervenit şi studenţii Gabriel Vasile Babiciu, student anul III Teologie ortodoxă pastorală şi Călin Hodiş, student anul III, specializarea Etnologie, Facultatea de Litere, susţinând punerea accentului pe simplitate, pe trăirea adevăratelor semnificaţii şi punerea în umbră a comercialului. O sinteză asupra temelor discutate a făcut conf. univ. dr. Delia Suiogan.
Evenimentul s-a încheiat cu un concert de colinde interpretate de Ansamblul folcloric studenţesc Nord, coordonat de conf. univ. dr. Delia Suiogan şi Corul studenţilor teologi „Sfântul Ioan Damaschinul”, coordonat pr. lect. univ. dr. Teofil Stan. (A.B.M.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.