Respectul faţă de bătrîni s-a păstrat şi după moartea lor, într-o asemenea măsură încît unii dintre ei au devenit un fel de semizei a căror amintire a rămas neştearsă în memoria colectivă. Un astfel de personaj bătrîn şi celebru este şi Crăciun, păstorul mitic, a cărui legendă a fuzionat foarte frumos cu mitul Naşterii Domnului. Legenda spune că, fără acordul soţului, Crăciuneasa o primeşte în gazdă pe Fecioara Maria, oferindu-i adăpost în grajd. Aflînd acest lucru, Crăciun se înfurie şi îi taie mîinile, însă Maica Domnului i le lipeşte la loc. Minunea îl converteşte pe Crăciun la creştinism. De bucurie că nevasta sa a scăpat nevătămată de pedeapsa lui necugetată, Crăciun aprinde un rug din trunchiuri de brad în curtea lui şi joacă o horă cu toate slugile. După joc, Crăciun împarte sfintei familii daruri păstoreşti: lapte, caş, urdă, smîntînă. De aici transfigurarea lui Moş Crăciun într-un sfînt, care aduce de ziua Naşterii lui Isus daruri copiilor, obicei care se suprapune cu amintirea darurilor pe care, după legenda evanghelică, le aduceau regii-magi în staul noului Mesia. Cîntecele de bucurie adresate de slugile lui Crăciun s-au transformat în colinde.
