În zona Lăpuş cu o investiţie de 66 milioane de lei, va fi reabilitat un drum de 28 km

0
274
Drumul Tg. Lăpuş spre Gîlgău ce urmează a fi reabilitat

Recent, la Consiliul Judeţean Maramureş a avut loc o întîlnire de lucru între preşedintele Consiliului Judeţean, Gabriel Zetea şi reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale situate pe traseul DJ 109F dintre localităţile Gîlgău şi Tg. Lăpuş, în scopul demarării licitaţiei pentru reabilitarea acestui segment de drum.
La discuţii au participat primarii Mitru Leşe (Tîrgu Lăpuş) şi Gavril Ropan (Coroieni), dar şi echipa de implementare a proiectului, pentru a pune la punct ultimele detalii înainte de a demara licitaţia pentru reabilitarea acestui tronson în lungime de aproape 30 de km. Consiliul Judeţean Maramureş a luat act de propunerile reprezentanţilor autorităţilor locale, care urmează să fie incluse în viitorul proiect tehnic. În cazul fiecărei localităţi în parte, s-au discutat aspectele tehnice specifice legate de racordurile la canalizare, aducţiunea de apă, reţeaua de gaz. Consiliul Judeţean Maramureş a asigurat cofinanţarea proiectului de reabilitare a DJ 109F prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), aprobat prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului (OUG) 28/2013. Proiectul are o valoare rezultată din studiul de fezabilitate în sumă de 66 de milioane lei, plus TVA.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.