Hramul Paraclisului Episcopal din Baia Mare

0
533

Luni, 21 noiembrie 2016, sărbătoarea Intrarea în biserică a Maicii Domnului, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat, Sfânta Liturghie Arhierească în Paraclisul Episcopal din Baia Mare, cu ocazia hramului.

Din sobor au făcut parte Arhim. Dr. Casian Filip, ecleziarhul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime“ din Baia Mare, Arhim. Dr. Macarie Motogna, egumenul Mănăstirii Rohia, diaconi din centrul eparhial.
La ectenia pentru morţi, P.S. Iustin Sigheteanul l-a pomenit pe Părintele Justinian Arhiereul, trecut la cele veşnice în 30 octombrie 2016.
“Este pentru prima dată de la sfinţirea Paraclisului când săvârşim Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie cu ocazia hramului fără Înalt­preasfinţitul Justinian, a spus P.S. Iustin Sigheteanul. În ultimii ani eram împreună aici, la Paraclis, când a putut să slujească, iar pe când nu a putut să slujească a asistat şi noi am săvârşit Sfânta Liturghie, pentru că Paraclisul Episcopal are un mare rol şi aduce folos într-un Centru Eparhial”.
Paraclisul Episcopal al Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului a fost construit odată cu Centrul Eparhial, între anii 1994-2004. Împodobirea cu pictură a fost făcută în 2004, de Ioan Botiş. Sfinţirea lui a fost făcută în anul 2004, în ziua de 21 noiembrie, când creştinii ortodocşi sărbătoresc Intrarea în biserică a Maicii Domnului.
„Săvârşirea Sfintei Liturghii în Paraclisul Eparhial, la momente şi evenimente deosebite, şi rugăciunile particulare pe care le face Ierarhul şi pe care le fac ostenitorii Centrului Eparhial aduc mult folos, întregind şi binecuvântând lucrarea administrativă. O administraţie birocratică fără rugăciune este o simplă administraţie birocratică. De aceea, Biserica întotdeauna a avut în instituţiile ei importante capele sau paraclise”, a adăugat Ierarhul maramureşean.
După Sfânta Liturghie Arhierească P.S. Iustin Sighteanul şi soborul au oficiat Slujba Parastasului pentru cel care a fost Întâistătătorul Eparhiei,  Justinian Arhiepiscopul, trecut la cele veşnice.
„Rugăm pe Maica Domnului, ocrotitoarea Paraclisului şi a Centrului nostru Eparhial, ca să aşeze sufletul blând şi luminos al Înalt­preasfinţitului Părinte Justinian în ceata Arhiereilor Fiului Său, Domnul nostru Iisus Hristos, şi să-i facă parte de un loc ales, ca să se poată ruga pentru noi, iar noi să-l pomenim şi să avem icoana slujirii jertfelnice înaintea noastră în permanenţă”, a mai spus P.S. Iustin Sigheteanul.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.