O casă poleită cu artă sculpturală

0
175

Pe strada pietruită numită Mioriţa, la mar­gi­ne­ra oraşului Tg. Lăpuş, în curtea şi casa meş­te­rului popular Alexandru PERŢA-CUZA, se află expuse multe opere de artă, create de mîna sa.

Iată ce ne spune sculptorul născut în Rogoz:
– Caut să răspund, în felul meu, unor necesităţi ale artelor locale. Simt că mă pot exprima într-un fel propriu în domeniul sculp­turii şi realizez lucrări care completează spaţiul spiritual pe care îl consider al meu. Am organizat prima mea expoziţie personală, cu 54 de lucrări în romburi şi basorelief, în noiembrie 1976, în urmă cu 40 de ani. Am obţinut apoi Locul I pe ţară, la Bucureşti, cu lucrarea „Sărbătoarea minerilor”. Apoi, tot Locul I, cu „Înţelepţii”, Locul II, cu „Marea Unire” şi din nou Locul I cu „Pictori în documentare”.
– La ce tabere de profil aţi participat?
– La prima, în anul 1979, la Izvoarele – Baia Mare, apoi la Petroşani – 1980, Săcel-Gorj şi la toate taberele judeţene. La Salonul artelor din Bucureşti, am obţinut Locul II cu „Nunta lăpuşeană”. Am dăltuit, şlefuit şi montat sute de troiţe, în mai multe judeţe ale ţării. Număr miile de obiecte create de mine, de mari şi mici dimensiuni: lingurare, linguri din lemn, statuete, figuri şi figurine, rame, fuse, mese şi scaune sculp­tate, portrete, basoreliefuri, pecetare, solniţe, cruci şi cruciuliţe, căuce, dar şi obiecte religioase precum: cruci, icoane şi rame, soarele cu Mîntuitorul Iisus şi cei 12 Apostoli, mese, scaune… Sculptura este o modalitate de a cunoaşte omul, este un drum către frumos, dar şi o dovadă de partiotism. Pentru românii din afara graniţelor, am sculptat troiţe pentru Basarabia, Transcarpatia, Uzdin-Serbia, Belgia, Franţa, Italia. În 1994, cu aprobarea Guvernului Ungariei, am dus o troiţă în memoria celor 149 de ostaşi români căzuţi în Budapesta. La 17 aprilie 1990, împreună cu 220 de oameni din Ţara Lăpuşului şi din Bîrsana, ne-am deplasat cu autobuze în Timişoara şi am comemorat eroii Revoluţiei din 1989 – atunci am lucrat troiţa de recunoştinţă pentru eroii martiri şi am aşezat-o în faţa Catedralei Mitropolitane din municipiul de pe Bega.
Casa lui Alexandru Perţa-Cuza este un adevărat muzeu, poate fi vizitată oricînd, de oricine. Marelui meşter îi urăm multă sănătate şi putere de muncă!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.