Binecuvântarea capelei de cimitir din Petrova

0
556

Joi, 20 octombrie 2016, cu începere de la ora 15,00, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat slujba de binecuvântare a capelei de cimitir „Sâmbăta lui Lazăr” din localitatea Petrova, Protopopiatul Vişeu, în fruntea unui sobor de preoţi din care au făcut parte pr. dr. Cristian Ştefan, consilier eparhial cultural, pr. Mihai Chira, protopop de Vişeu, protos. Agaton Oprişan, stareţul mănăstirii din localitate, pr. Petru Florin Pop, paroh, preoţi din parohiile învecinate, în prezenţa unui mare număr de credincioşi. Capela este aşezată pe un teren al Primăriei Petrova, lângă cimitirul de lângă biserica veche din Petrova, şi a fost construită de Primăria Petrova, primar ing. Ioan Petrovai, prezent la slujba de binecuvântare. Hotărârea a fost luată în Consiliul Local, în primăvara acestui an, când s-au mai aprobat bani pentru achiziţionarea unui clopot la biserica în construcţie a noii parohii, nefiind neglijată nici existenţa unei mănăstiri pe teritoriul comunei, căreia îi vor fi alocate 500 milioane lei vechi. Capela are dimensiunile de 8,50 m pe 5 m, iar după încheierea lucrărilor de pavaj din jurul ei va fi predată de Primărie în proprietatea Parohiei.
P.S Iustin Sigheteanul a adresat un scurt cuvânt de învăţătură celor prezenţi, în care le-a vorbit despre necesitatea construirii capelei într-o comunitate şi despre îndatoririle creştineşti pe care familia şi preotul paroh este bine să le facă timp de 7 ani de la plecarea la Domnul a credinciosului, merinde întru aşteptarea zilei învierii din morţi.
Preotul şi credincioşii au oferit P.S. Iustin Sigheteanul o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul pentru Muzeul Episcopiei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.