La Fondul de vînătoare „Rîoaia”, a avut loc deschiderea sezonului de vînătoare 2016-2017

0
536
Vînătorii de la Rîoaia, Grigore Buda-dreapta
Vînătorii de la Rîoaia, Grigore Buda-dreapta

Despre Fondul de vînătoare, nr. 52 de la „Rîoaia”, se ştie că este al cincilea concesionat în judeţul nostru. Trei bărbaţi, ingineri, constructori harnici, foarte pasionaţi de vînătoare – au concesionat recent Fondul de vînătoare, nr. 52 „Rîoaia”. Spaţiul de vînătoare este administrat de familia ing. Grigore Buda preşedinte, fiul său Marius-vicepreşedinte şi ginerele lui Grigore, secretar. Suprafaţa fondului este de aproximativ 10.000 de hectare şi a fost concesionat pe 10 ani. Acesta se întinde din satele Dămăcuşeni şi Rogoz, aparţinătoare oraşului Tg. Lăpuş, pînă la comunele Lăpuş şi Băiuţ. Ceea ce nu se ştie despre acest fond este faptul că mai mulţi vînători au venit tocmai din Germania la „Rîoaia” pentru a vîna. Au împuşcat un cerb cu care, apoi s-au întors acasă, dar şi cu amintiri de neuitat despre Ţara Lăpuşului. Acest trofeu de cerb a fost recoltat în cadrul cotei aprobate de către Ministerul Mediului. Acesta face parte din Asociaţia de vînătoare „Ţara Lăpuşului”. În codrii aceştia se află sute de animale sălbatice cum ar fi: căpriori, mistreţi, cerbi, urşi, lupi, iepuri, vulpi, pisici sălbatice etc. Pe întreaga suprafaţă s-au executat spaţii pentru asigurarea hranei animalelor pădurilor, pentru prezent şi pentru perioada de iarnă. Au fost transportate 17 tone de porumb boabe şi ştiuleţi, 20 de tone de sare, 5 tone de fîn, suculente etc. Fondul de vînătoare a fost inaugurat cum se cuvine cu sfinţirea spaţiului, iar apoi s-a deschis sezonul de vînătoare 2016-2017.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.