Augustin Neaga din Ciocotiş, la a cincea carte

0
2187

Am poposit mai ieri la gospodăria scriitorului Augustin Neaga din satul Ciocotiş, comuna Cerneşti. Prietenul nostru are preocupări scrii­toriceşti încă din adolescenţă. L-am fotografiat în curtea casei sale, la masa de lucru, îmbrăcat în straie populare.
Iată ce ne-a spus; “În 2014, am lansat cartea ,,Ciocotiş, file de istorie şi legendă”. În 2015, am prezentat în sat volumul „Poezii” care cuprinde 80 de creaţii prin care am deschis către cititori fereastra gîndurilor mele. Prefaţa a fost scrisă de regretatul critic literar Augustin Cozmuţa: ,,…Reverii, revelaţii, meditaţii, aşezate pios şi cuvios sub zodia mărturisirii unui condei necontrafăcut, auroral, aproape de neconceput să mai existe în sofisticata şi complicata simţire a lumii de azi”.
Remarcăm faptul că Augustin Neaga scrie manuscrisele cu tocul şi peniţa înmuiată în cerneală!
Dar autorul are şi alte preocupări. După o colaborare cu patru eleve talentate de la Şcoala Gimnazială din Ciocotiş, a rezultat volumul colectiv de poezii ,,Gînduri din Ciocotiş”, lansat în 29 august 2015, la Sărbătoarea Tineretului din Ciocotiş – prima ediţie. Iată numele ucenicelor sale: Roxana Gherghel, Maria Daniela Opriş, Diana Sălnicean şi Daniela Marc. A avut şi o a doua experienţă de acest fel, împreună cu Viorica Vinţ, Nelu Avram Ionce, Ionela Irina Gârda şi Diana Şchiop au adunat poezii pentru cartea ,,Din dor de Ciocotiş”, prezentată publicului la Biblioteca Judeţeană ,,Petre Dulfu’’ din Baia Mare.
În acest an, 2016, Augustin Neaga a ieşit în public cu cartea de poezii intitulată ,,Dorul verilor pierdute”, fiind lansată la Cluj, în cadrul Tîrgului de carte Gaudeamus, iar de Sărbătoarea Tinerilor a fost prezentată şi în Ciocotiş. Iată ce scrie Daniela Bud despre acest volum recent: “Poeziile lui Augustin Neaga nu sunt lipsite de belşugul metaforic, precum “Pîndeşte o fiară prin luna-n lucire”, dar vitalitatea poetului stă în puterea asociaţiilor de imagini şi în intensitatea lirică a trăirii gîndurilor”.
Prietenul Augustin Neaga are poezii scrise cu tocul şi peniţa pentru o nouă carte, cu titlul ,,Pe cărări ascunse-n codru” şi pentru un volum despre locuri, oameni şi întîmplări, ,,Ciocotiş, sufletele străbunilor”, pregătite pentru apariţie în anul 2017.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.