Miercuri, 28 septembrie 2016, într-o atmosferă de mare festin, într-un climat organizatoric asigurat de către conducerea Liceului Teoretic „Petru Rareş”, director, prof. Mariana Pop, director adj., Claudiu Nedea, cu participarea unor oficialităţi locale şi a sute de profesori şi elevi – Excelenţei sale dr. Herman Bercovitz, de sorginte lăpuşeană – i s-a conferit înaltul Titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Tg. Lăpuş.
Onoarea de a înmîna această înaltă distincţie a revenit d-lui Vasile Kraus, viceprimarul oraşului Tg. Lăpuş care a spus, printre altele: ,,Se ştie faptul că Titlul de “Cetăţean de Onoare” se acordă persoanelor cu o contribuţie deosebită pe plan politic, economic, social şi cultural, sau altor persoane importante pentru localitate. Pentru contribuţia adusă la dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor dintre România şi Israel, la Ministerul de Externe al Israelului, dr. Herman Bercovitz a primit titlul de Consul de Onoare al României în Israel. Este medicul personal al premierului israelian, Beniamin Netanyahu şi o persoană care a ajutat extrem de mult la întărirea relaţiilor româno-israeliene. Dr. Herman Bercovitz este un prieten foarte bun al României, contribuind de-a lungul ultimului sfert de veac, indiferent de guvernările care s-au succedat la putere, să faciliteze, într-un mod foarte discret, întîlniri la nivel înalt. La festivitatea care a avut loc cu ocazia desfăşurării acestui eveniment, au fost prezente personalităţi de seamă ale vieţii politice şi culturale din România şi Israel. La Liceul Teoretic “Petru Rareş” din Tg. Lăpuş, Excelenţa sa a declarat: „Sunt profund emoţionat de onoarea care mi se face astăzi, eu fiind generaţia a II-a a supravieţuitorilor Holocaustului şi proaspătul consul onorific al României în Israel”.
Doctorul Herman Bercovitz, s-a născut acum 67 de ani în Tg.Lăpuş. Deşi emigrat din România acum 40 de ani, după absolvirea studiilor de medicină, dr. Bercovitz a păstrat neîntrerupt legătura cu România şi cu comunitatea de origine, aducînd servicii importante în ceea ce priveşte relaţiile româno-israeliene şi Diasporei române din Israel. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Ziarul “Graiul Maramureşului”, medicul se prezenta simplu: „Mă numesc dr. Herman Berkovits sau, mai scurt, Ţvica. M-am născut la Tg. Lăpuş, în Maramureş, şi după terminarea liceului am intrat la Facultatea de Medicină din Cluj. După terminarea studiilor am lucrat ca medic cîţiva ani, după care, în 1975, am emigrat în statul Israel împreună cu familia. Soţia mea, Elisabeta, născută la Tg. Mureş şi absolventă a Conservatorului din Cluj, secţia pian, este astăzi directoare adjunctă a Academiei de Muzică din Ierusalim. Odată cu stabilirea mea în Israel şi începutul practicării medicinei, am reuşit în cîţiva ani, să mă afirm ca un medic cunoscut. Acest fapt a făcut ca printre pacienţii mei să se numere şi membri ai familiei prim-ministrului Netanyahu. În decursul anilor am început să fiu solicitat de întreaga familie Netanyahu, întărindu-se între noi o încredere reciprocă, dar şi o relaţie de prietenie între familiile noastre, care durează de 20 de ani. Soţia mea a fost profesoara de pian a fiilor familiei Netanyahu. Aşa ne-am cunoscut. Ne vizităm reciproc şi participăm la toate evenimentele familiale din viaţa noastră. În urmă cu zece ani, împreună cu familia Netanyahu am vizitat Bucureştiul şi frumoasele locuri din zona Braşovului. Ei au fost plăcut impresionaţi atît de locurile vizitate, cît şi de oamenii întîlniţi. Au rămas mari admiratori ai acestei ţări”.
În continuare, prof. dr. Valeria Bilţ, consilier al elevilor de la Liceul Teoretic “Petru Rareş” a felicitat călduros pe Excelenţa sa Herman Bercovitz, apoi a propus un parteneriat între liceul lăpuşean şi unul similar din Israel, iar Excelenţa sa a acceptat ideea şi a spus că, acest lucru se poate realiza împreună cu o şcoală specială din Israel.