Duminică, 18 septembrie 2916, s-a prăznuit sfinţirea Bisericii ortodoxe române cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Băiuţ, preot paroh Simion Gherman. La hram au participat sute de credincioşi. Sfinţirea (tîrnosirea) acestei biserici constituie un moment solemn.
În dangăne de clopote, un sobor de preoţi, avîndu-l în frunte pe protopopul de Lăpuş, Florin Stan, alături de mulţimea de credincioşi, i-au spus bun venit PSale JUSTIN SIGHETEANUL, care a rostit rugăciunea de dimineaţă „Mărire Ţie Dumnezeul nostru, mărire Ţie” şi „Tatăl nostru”. Predica şi cuvintele de învăţătură ale Psale Justin au avut o încărcătură deosebită: ,,Participăm la sfinţirea lucrărilor de înnoire la această biserică din Băiuţ, care a împlinit 196 de ani de existenţă, un lăcaş de cult folosit împreună cu credincioşii romano-catolici maghiari, pînă în urmă cu 8-9 ani, exact de cînd a venit părintele paroh Simion Gherman. Iată că s-au adus îmbunătăţiri substanţiale, o catapeteasmă minunată pe măsura bisericii, s-a reorganizat Sfîntul Altar, s-a regîndit Sfînta Masă şi s-au reînnoit exterioarele, s-au schimbat geamurile, s-au reînnoit lambriurile, toate prin implicarea credincioşilor de aici, în localitate sînt 700-750 de credincioşi ortodocşi. Şi, toate acestea prin strădania Consiliului parohial şi a autorităţilor locale, a credincioşilor băiuţeni”.
Psa JUSTIN SIGHETEANUL i-a conferit pr. paroh Simion Gherman înalta distincţie de preot stavropor şi i-a înmînat brîul roşu, ca semn de respect pentru tot ce a înfăptuit acest tînăr preot.
La eveniment au participat: Grupul psaltic ,,Theologos” din Baia Mare, primarii Mihai Cetetaş din Băiuţ şi Nelu Buda din comuna Lăpuş.