Îl cunoaştem pe profesorul de matematică Cornel Pop de multă vreme, ca pe un cadru didactic de excepţie. Începînd cu data de 1 septembrie 2016, Cornel Pop şi-a ”părăsit” locul de muncă de la Şcoala Gimnazială din comuna Vima Mică. S-a pensionat după ce a slujit învăţămîntul gimnazial din această comună 47 de ani, 47 de ani în acelaşi loc de muncă, unde a uşurat drumul atîtor generaţii de elevi, oferindu-le nu doar ecuaţii, ci şi un sfat părintesc şi multă înţelegere. Cornel Pop nu a neglijat pregătirea profesională, obţinînd toate gradele didactice şi fiind în pas cu noutăţile didacticii. Profesorul este asemenea unei lumînări, se mistuie pentru a lumina calea celor din jur. A fost apreciat de colegii săi, de elevi şi părinţi, de Inspectoratul Şcolar Maramureş. Pentru toate aceste calităţi, a fost numit director de şcoală, funcţie pe care a exercitat-o timp de 28 de ani, în care Şcoala Gimnazială din comuna Vima Mică s-a dezvoltat.
Profesorul şi directorul şcolii a fost sărbătorit aşa cum se cuvine de către colegi, iar primarul comunei i-a oferit un dar. Profesorului Cornel Pop îi urăm, şi noi, sănătate, fericire şi pensie … lungă cît anii lucraţi!