Poveştile despre sustenabilitatea totală, în peisaj globalist, sunt basme de adormit adulţi cu puţină carte. E imposibil, chiar dacă, în sinea lui, nenea Donald cam la asta se gândeşte: de ce să importăm, ce, noi suntem proşti, nu ştim face? Poate, dar nu cu măsurile astea. În timp ce îţi mor găinile de aviară, tu rămâi fără ouă, ministrul tău de Sănătate e antivaccinist, nu vrea vaccin la fermele de pui. Tot Donald se pregăteşte să trimită acasă 530.000 de latino, fix cei care culeg culturile latifundiarilor americani.
Cum am sta noi în visul sustenabilităţii? Foarte mare atenţie la surse, că unii zic că putem numai cu aer de munte şi fructe de pădure, alţii că producem de rupem. Realitatea e însă una foarte sensibilă. Avem resurse minerale semnificative, aşa e, inclusiv de pământuri rare de care vorbeşte toată lumea. Avem aluminiu, grafit, cobalt, titan, nichel, tungsten, neodim, tantal, molibden, mangan, indiu, galiu, niobium, cromit, magnezit. În Maramureş chiar avem bismut, galiu, hafniu. Eeee, da’ cine ni le scoate? La ultima strigare, mineritul pierdea 6:1 în 1997, au trecut decenii de-atunci, minerii nu-s, s-au stins, iar tinerii ar mina ei, dar criptomonede. În ultimii zece ani, am exportat grâu mult, sănătos, dar la preţuri mici, apoi am importat produse din grâu. În 2024, am avut excedent de 1,3 miliarde euro la export de grâu, apoi am importat pâine şi biscuiţi şi am generat deficit de 300 milioane euro, conform INS. În aceeaşi zonă, Consiliul European ne avertizează că ne punem în pericol securitatea alimentară importând masiv produse alimentare şi fertilizanţi din Rusia. România a cumpărat de 127,5 milioane de euro îngrăşăminte ruseşti. Avem excedent la producţie la ovine şi caprine, se produce peste necesar, dar va deveni o povară, după interdicţia de vânzare recentă. Gradul de autosuficienţă la carne de porc e de 45%, deci importăm masiv. La carnea de pasăre stăteam mai bine, aveam 95,8% consum din intern. Şi la bovine, doar că aici vorbim de consum redus din cauza preţului mare, nu de sustenabilitate. Avem deficite şi dependenţă de importuri de peste 50% la carne de porc, cartofi, unt, peşte. Am fi excedentari la cereale, ouă, carne de oaie…de care consumăm rar, o dată pe an.
Dar…ştiţi că de fapt NI SE CERE sustenabilitate? “Deși în Uniunea Europeană exista un cadru legislativ relevant formalizat prin Corporate Sustainability Reporting Directive ratificat în 2022, România pare că amână includerea Directivei în legislația națională. Pericolul real care planează peste afacerile românești este izolarea economică. Unii analiști economici din alte țări spun că acest tip de izolare poate afecta negativ PIB-ul cu 10-15%”. Sună foarte bine sustenabilitatea, la nivel de ţară, dar e un concept perfecţionist şi idealist, utopic chiar, în orice caz, nu într-o ţară cu industrie pe butuci, cu agricultură de subzistenţă, cu companiile de energie cu capital străin,
Apărem în schimb în top 3 de la coadă, în UE, la deficitul de apă, nu că n-am avea-o, cât că nu ştim gestiona secetele. În materie de birocraţie, presa descoperă o companie de stat cu angajaţi, director, consiliu de administraţie, la Mamaia, care are o singură pensiune în grijă. Una. Cât despre mentalitatea de secol 21…încă atacăm cu pietre trenul de Chitila… De unde deduc ca NU, nu prea am putea vorbi de sustenabilitate de niciun fel în România, decât cel mult la nivel de om gospodar şi muncitor, cu mult teren, în sat de munte, ca odinioară cei de pe Culmea Prelucilor, ce coborau la oraş doar să ia un sac de făină de grâu şi unul de mălai, plus 2-3 rude de salam, aşa…de poftă. Ori şi ei s-au rărit, de când cu zootehnia şi agricultura susţinută de UE ţintit, în anume fel. Cât despre regimul concurenţial, vă invităm să vă uitaţi bine, dar bine de tot, la fotografia ataşată. Pare a fi un bloc cu o mulţime de etaje, fotografiat de departe. Nu, nu e. E o fermă de porci supraetajată şi tehnologizată, pe multe zeci de etaje…în China. Mult succes în a face concurenţă la aşa ceva.
