Lansarea unei cărți spre sufletul cititorilor eu o socotesc ca o pogorâre a cuvintelor din raiul îngerilor, pentru a descrie printre noi semne unice cu înțelesuri cuceritoare. Cartea a fost și cred că va rămâne,însemnul duratei gândurilor unui om, spuse pe lungimea lui de undă sufletească. Cam așa descifrez pornirea spre poezie. Adică, a vorbi altfel despre lume. Dar nu oricum. Ci să cauți un alfabet personal în culcușul unei stele veghetoare. Asemenea gânduri m-au încercat la întâlnirea cu recentul volum de versuri „Doar împreună. Alte sigilii” (Editura Limes, 2025), semnat de poetul și prietenul de o viață, Gheorghe Mihai Bârlea.
Cum sunt doar un cititor care scrie, mă voi lăsa în voia cărții, pe valurile emoțiilor care m-au pus de veghe pentru a desluși cărările unui suflet nobil. Este cavalerul frumoasei melancolii, călător prin spații asumate, deopotrivă liber, răsfirat între extaz și luciditate. Acest poet adevărat reface într-o miraculoasă singurătate lirică o incitantă inițiere orfică. Poetul se întâlnește cu istoria, adică cu sine, cel adevărat, cel real, cel plin de timpul interogativ pe care îl trăiește: „Mi-e dor de un somn înrourat/ și de miresmele ierbii/ de râul lin luminând,/ de horile Anuței lui Negrea”.
Acolo, la Nănești, unde mama l-a vegheat și cu lacrima. Poetul celebrează viața, de la izbirea privirii de cer, la tăcerea ontologică, deoarece el măsoară prin cuvânt distanța dintre Ființă și Existență. Între aceste stări s-a cuibărit fericirea de a se afla în armonie cu durata și lumea. Întemeiat pe o colină de pe Valea Izei, unde se mai văd pașii îngerilor, poetul își poartă cu eleganță prin lume, dar și în scris, însemnele statorniciei. Acele sigilii care i-au marcat biografia. Îmi aduc aminte de devenirea noastră sigheteană: Echim, Marin, Simion, Ileana, Vasile… Am pus alte oglinzi vremii în care trăiam. Am scormonit în cenușa zilelor și am aflat vraja cuvintelor, care ne-a cuprins definitiv.
Această carte este tocmai un sigiliu al acelui timp, care l-a marcat pe poet cu poruncă de hrisov. În care iluminează beatitudinea, dar și înserările ființei. Eram frumoșii nebuni ai micului oraș, pe care, cei rămași îl purtăm la butonieră, precum crizantema senectuții, cum ar spune prietenul, scriitorul Horia Bădescu. În această carte, Gheorghe Mihai Bârlea se dovedește un poet care se apleacă asupra fântânilor dinlăuntrul cuvântului, dar și asupra viscolelor din afara lui. Cu un alt prilej, poetul ne îndemna să nu ne lăsăm prădați de poverile lumii. Omul de o elegantă civilitate, că a avut rosturi importante în viața cetății, a lăsat în urma lui un loc pentru ramura de măslin.
Încăpățânat în păreri, lucid și profund în judecăți, consecvent în convingeri și prieteni, face parte dintre maramureșenii care cunosc măsura lucrurilor, dar și cadența orfică a poemului. Universul poeziei sale este și unul parabolic, viețuind printre obârșii și înțelepciune, cu încredere în sine și mai ales în ceilalți. Vaccinat cu sângele Nordului, trece prin lume cu sigiliul istoriei și al prieteniei. Prieteniile tinereții sunt întotdeauna durabile și adevărate. Ele vin din alintul ființei și din orizonturile existenței pentru a urca pe scara spirituală: „Prieteni, cum ne-am dedat trecerii/ frunzei căzătoare, risipei și vinului/ cu pieptul țâfnos bravând sfiala/ am băut licori promise îngerilor”.
Doar împreună, spune poetul, vom învăța rostirea pe de rost a trăirilor. Doar împreună: „Arta curajului poate fi probată eroic/ ca exercițiu estetic la circ.” Noua carte de poezie semnată de Gheorghe Mihai Bârlea, apărută în fața ochilor noștri, face parte dintre cele care rămân îndelung și se scriu mereu până ce cu vremea o parte din viața lor se adaugă de bunăvoie vieții noastre. Cartea aceasta celebrează lumina, dar vindecă și rănile lăsate de memoria răului. Am fost prins între elogii și epifanii, unde imnele dăruite femeii alternează cu privirea din ochiul universului care fixează fiecăruia orizontul cosmic. Apoi simt dogoarea focului viclean care pândește ființa vulnerabilă.
În această carte de referință liniștea este vorbitoare de s-aud și morții din războaie, simplitatea devine și mai simplă, iar statornicia mereu uimește și dezleagă. La sfârșitul lecturii mi-am dat seama că îmbărbătarea drumului spre poezie trezește o stare care iubește libertatea și sare peste melancolie, în momentul cel mai potrivit spre o ultimă seninătate. În care se oglindesc luminile din sigilii, care dau identitate autorului și poeziei sale. Cartea este împlinită și de ilustrațiile artistului plastic Traian Moldovan. Editorul Mircea Petean, și el un poet de excepție, s-a oglindit în poemele din această carte. Și a scris o binecuvântată prefață, din care am reținut: „Creator al unei mitologii personale, care celebrează bucuria de a trăi în acord cu ritmurile firii și în armonie cu ființa ta vulnerabilă și cu semenii tăi, ale căror coloane sunt iubirea roditoare, familia cea mică și familia cea mare a neamului tău, Gheorghe Mihai Bârlea este un poet-cetățean a cărui voce distinctă, puternică, merită a fi ascultată.”
P.S. Astăzi, 26 martie, la ora 15, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare are loc lansarea volumului de versuri „Doar împreună. Alte sigilii” de Gheorghe Mihai Bârlea. Despre carte vor vorbi: prof. dr. Delia Muntean, prof. dr. Daniela Sitar-Tăut, dr. Dana Buzura Gagniuc și editorul Mircea Petean. Moderator: dr. Teodor Ardelean.
