Numeroși preșcolari au avut ocazia de a-și vizita viitoarele săli de clase și de a lua primul contact cu doamnele învățătoare, la Școala Avram Iancu Baia Mare, unde a fost organizată „Ziua Porților Deschise”, în data de 19 martie. Micuții au făcut turul mai multor clase, unde, alături de elevii mai mari, au participat la diverse activități. Părinții au avut ocazia de a vedea dotările unității de învățământ și de a face cunoștință cu cadrele didactice, dar și de a pune diverse întrebări.
Pentru anul școlar viitor, unitatea de învățământ va avea trei clase de pregătitoare, cu câte 22 de elevi, numărul maxim admis de lege fiind 24, în situații excepționale. Fiecare clasă are o învățătoare titulară. În cazul în care vor fi mai mulți elevi înscriși, școala va mai înființa încă o clasă și atunci va fi repartizat un cadru didactic nou pentru a preda la noua clasă.
„Am publicat 3 clase cu 66 de locuri. Sigur că vom înscrie toți copiii din circumscripție, dacă rămân locuri libere pentru cealaltă etapă, vom înscrie copii și din afara circumscripției. Anul trecut am avut o surpriză foarte plăcută că a fost o afluență mare spre unitatea noastră. Am avut tot așa, trei clase cu 66 de locuri și 95 de copii înscriși. S-a alocat prin metodologie o perioadă foarte lungă de înscrieri așa că nu vă faceți griji, nimeni nu rămâne pe dinafară. Din 31 martie până prin 6 mai avem timp, între orele 8-18, exceptând ziua de vineri când programul de preluare a cererilor este până la ora 17, puteți veni să vă înscrieți. Dacă trimiteți documentele online tot trebuie să veniți în școală ca să printăm și să semnați cererea” – a declarat Marian Pop, directorul școlii, în cadrul întâlnirii cu părinții.