Ministrul Educației, Daniel David, a luat pulsul sistemului de învățământ din Maramureș

0
242

Ministrul Educației, Daniel David, a continuat vizitele în unități școlare, cu scopul de a pregăti cât mai bine „Raportul de diagnostic și propuneri de politici publice pentru sistemul de educație și cercetare-dezvoltare-inovare din România” (planificat cel târziu pentru luna mai a acestui an). Ziua de joi, 20 martie, a fost dedicată județului Maramureș.
Ministrul Educației și-a început deplasarea în Fărcașa, acolo unde există „un sistem de învățământ rural complex și performant, acoperind nivelurile antepreșcolar, preșcolar, primar, gimnazial și profesional. Implicarea autorităților locale a fost și este fundamentală în acest succes”.
Programul ministrului Educației a continuat la Inspectoratul Școlar Județean, acolo unde discuțiile au fost axate pe situația celor două mari proiecte de campusuri educaționale dedicate în­vățământului rural și în­vă­țământului dual.
„Sunt convins că, prin leadershipul autorităților locale și suportul ministerului, vom găsi o formulă ca aceste proiecte (și altele dedicate mediului rural) să devină realitate în beneficul educației din Maramureș, mai ales pentru zonele rurale, despre care am aflat că au nevoie de suport urgent pentru o funcționare adecvată (ex. Valea Ruscovei), dar și pentru dezvoltare pe linia învățământului dual. De asemenea, am înțeles de la autorități că prezența în județ a mai multor universități – Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca și Universitatea Vasile Goldiș – contribuie la stabilizarea populației tinere și dezvoltarea județului, lucru pe care îl voi susține și îl voi încuraja în continuare” – a precizat Daniel David.
Totodată, ministrul s-a întâlnit cu sute de cadre didactice din județ unde a vorbit despre problemele sistemului de educație, dar și despre cum trebuie să facem împreună educație modernă, de la managementul ministerului până la lecția profesorului.
„M-am bucurat să văd oameni implicați și dedicați educației”, a concluzionat Daniel David.
Ulterior, acesta a vizitat o grădiniță modernă din orașul Tăuții-Măgherăuș și sistemul educațional din orașul Seini, în special Liceul Tehnologic Agricol „Alexiu Berinde” care are asociată o structură complexă (grădiniță, nivel primar, gimnazial, liceal), inclusiv de tip campus (cu internat/cantină/bază de practică), atrăgând copii din tot județul Maramureș.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.