Tot mai des aud și citesc că Polonia este o țară de urmat în Uniunea Europeană. Recunosc, am o sensibilitate în plus pentru spiritul polonez. De la istorie, la literatură. Cu câțiva ani în urmă, am participat la o întâlnire, la Ateneul Român, cu actualul premier polonez, Donald Tusk, pe atunci președintele Consiliului European. Domnul Tusk și-a rostit o bună parte din discurs în limba română. A fost un gest diplomatic, de reverență pentru locul unde a fost invitat. Prezența la București a înaltului demnitar marca preluarea, de către România, a președinției Consiliului UE. Din discursul citit în limba română nu au lipsit referiri la Mircea Eliade, la muzica lui George Enescu, la Nichita Stănescu, Tristan Tzara, Eugen Ionescu, Andrei Pleșu, până la performanțele sportivilor români, sau prima mașină din viața lui, o Dacia 1300.
A recomandat românilor să apere statul de drept și Constituția așa cum a apărat Duckadam poarta la Sevilla. Am rămas cu o impresie plăcută despre demnitarul polonez. Așa că m-am apropiat cu interes de rostul țării sale în actualitatea politică. Polonia are de ani de zile relații strânse atât cu America, cât și Ucraina, ambele fiind socotite vitale pentru securitatea sa. Dar noile schimbări din politica americană au forțat Varșovia să-și regândească viitorul. Și între politicienii polonezi sunt suficiente neînțelegeri. Ca în politică. L-am luat ca însoțitor pe confratele polonez, Michal Kukawski, reporter la Radioul Public din Varșovia, căruia îi mulțumesc pentru documentare.
Așa am aflat că Polonia joacă un rol crucial în susținerea efortului de război al Ucrainei, asigurând mentenanța pentru echipamentele militare ucrainene în fabricile sale. Asigură antrenarea trupelor pe teritoriu polonez. Ani de zile, Varșovia a crezut că Statele Unite nu vor abandona niciodată lumea liberă și, prin extensie, Ucraina. Ministrul de Externe, Sikorski, a evitat să adopte o poziție polemică față de administrația Trump, dar și-a exprimat clar scepticismul cu privire la unele acțiuni ale Casei Albe, uneori cu ironii înțepătoare. Întrebat despre afirmația lui Trump că Zelenski a început războiul, Sikorski a răspuns diplomatic: „Fiecare nouă administrație are o curbă de învățare. Este bine să se consulte cu aliații.”
Credeam că Trump a căzut în eroarea propagandei ruse. Dar semnul limpede al divergenței dintre Polonia și Casa Albă este refuzul acesteia din urmă de a susține proiectul de rezoluție ONU, și de a numi explicit Rusia drept stat agresor. Este evocat de ministrul Sikorski și episodul când Biden i-a sugerat liderului ucrainean să fugă din Kiev. Nu a făcut-o, ceea ce a asigurat rezistența Ucrainei. Scrie Kukawski că acum Kievul se află într-o situație dificilă. Trebuie să-și apere independența, nu cu ajutorul Americii, ci cu sprijinul oscilant al Europei. În Polonia, rapsodia sprijinului pentru Ucraina se cântă pe toate scenele țării. Citesc vestea tulburătoare a ministrului american al Apărării, Pete Hegseth, cum că Ucraina, a sugerat el, ar trebui să-și tempereze așteptările în ceea ce privește revendicarea tuturor teritoriilor ocupate de Rusia. Iar aderarea Ucrainei la NATO este puțin probabilă.
La Varșovia, amintitul ministru american îi avertiza pe europeni să se pregătească pentru o eventuală retragere a trupelor americane de pe continent. În replică, președintele polonez a răspuns cu un optimism ponderat angajamentul continuu al Poloniei pentru Ucraina. Opoziția poloneză crede că unitatea polonezilor este importantă, dar mai presus de toate este nevoie de securitatea țării. Liderul opoziției învinuiește Guvernul că nu a semnat contracte majore pentru achiziția de armament. Că relațiile Poloniei cu SUA sunt jalnice. Apoi, manifestă îngrijorări privind amenințarea fracturii alianței dintre SUA și Uniunea Europeană. Spectrul unei apropieri americane de Kremlin dă frisoane Varșoviei.
De câțiva ani încoace, polonezii simt din ce în ce mai acut nevoia de securitate, de a fi suficient de puternici, suficient de suverani în cadrul Uniunii Europene, a declarat Departamentul de Sociologie Politică de la Universitatea din Varșovia. Este o așteptare națională. Să fie independenți de resursele rusești, independenți de economia germană, independenți de armata americană. Aceasta este o parte a rapsodiei poloneze. Într-o lume globalizată, o astfel de independență nu prea este posibilă. Dar când ne înconjoară haosul, instinctul de conservare se face auzit. Avertismentul de mai sus este o dorință a electoratului polonez de a găsi un politician care să devină președintele Poloniei, care să-i asigure din nou siguranță, care să poată elabora o narațiune a viitorului în care polonezii să se simtă în siguranță.
Și eu îmi doresc asta pentru țara mea. În timp ce scriam acest text priveam în oglindă situația din România. Și ce fel de președinte vom avea. Ce cale să urmăm? Mă întorc la discursul premierului polonez de la Ateneu, în care recomanda românilor să apere statul de drept și Constituția, cum a apărat Duckadam poarta României la Sevilla. Asta ar putea fi și rapsodia română.
