În Maramureș – ape minerale mai puțin cunoscute • Va fi un război al Apei, iar noi ne răsfățăm cu peste 100 de izvoare minerale!

3
530

Sună cam alarmist, așa e, dar am uitat puțin, peste iarnă, de lipsa apei și de necazurile ce le generează. Trăim o criză a apei, în toată lumea, indiscutabil, „apa e petrolul viitorului”, au spus înțelepții de rit nou, nu mai e mult până la primul război pentru Apă.

În realitate, au mai fost. În anul 2450 î.e.n. în Sumer, s-au luptat două orașe-cetăți pentru apă. În al Doilea Război Mondial, chinezii au distrus digurile de pe Fluviul Galben pentru a opri înaintarea trupelor japoneze, iar în Olanda s-a inundat intenționat Valea Geldrese pentru a opri armata germană. S-au luptat cu apă, dar nu PENTRU.
Dar în 2010, în Nigeria, s-au aruncat cadavre în sursele de apă potabilă… aia ce e? La timpul prezent, alte probleme apar…
„Implicarea sectorului privat în alimentarea cu apă și asanare este controversată. Susținătorii sectorului privat afirmă că s-au înregistrat progrese în ceea ce privește eficiența și calitatea serviciilor pentru utilități. În plus, că a dus la o creștere a investițiilor și a contribuit la un nivel mai mare de acces. Sunt menționate ca exemple orașele Manila, Guazaquil, București, mai multe orașe din Columbia și Maroc, precum și Côte d’Ivoire și Senegal. Pe de altă parte, criticii argumentează că implicarea sectorului privat a dus la creșterea tarifelor, iar sistemele privatizate de alimentare cu apă nu sunt compatibile cu respectarea dreptului internațional la apă al oamenilor, ajungându-se ca apa publică să nu mai fie publică. Tot criticii menționează eșecul unor privatizări abandonate din Cochabamba și Dar es Salaam, sau sistemele private de alimentare cu apă din Jakarta și Berlin. În 2019, Austria a interzis prin constituție privatizarea resurselor de apă. La Berlin, guvernul de stat a vândut o cotă de 49,9% din utilitatea sa de apă în 1999 pentru 1,69 miliarde de euro în schimbul unui profit garantat pentru acționarii privați în valoare de rata dobânzii la obligațiunile de stat pe 10 ani plus 2%, așa cum este specificat într-un contract care a fost păstrat confidențial până când guvernul statului a fost forțat printr-un referendum să îl facă public” – conform wikipedia.
Poate nu va fi „război”, cât privatizare. Destul de periculoasă și ea, în condiții de monopol.

Cum stă Maramureșul?

Păi nu bine, excepțional. În ciuda încălzirii globale și a anilor secetoși. Aaaa, sunt probleme ici-colo? Da, mai ales din cauza lipsei de strategie regională. Maramureșul are acumularea Firiza ce poate alimenta tot sudul de județ fără probleme, iar în partea de nord va avea barajul și acumularea Runcu, ce poate face același lucru pentru partea joasă a Maramureșului istoric. Dar se adaugă două bazine hidrografice majore, al Tisei cu Iza și Vișeu, al Someșului cu Lăpușul. Nu trebuie decât curățate și îngrijite…

Ce alternative avem?

Păi, izvoarele minerale, de care Maramureșul abundă efectiv, o parte din ele nu atât de băut cât pentru tratamente. Trecem în revistă cele mai interesante dintre ele, împreună cu montaniardul Ionică Pop.
„Avem în primul rând izvoarele cu travertin, o rocă ce depune săruri. În Maramureș sunt rare, în Harghita e plin. Avem borcutul de la Glod, avem borcutul Șuligu. Apoi, avem ape sărate, pentru tratamente, la Bogdan Vodă, pârâul Slatinii de la Săliștea-Dragomirești, Botiza, evident la Slătioara, o spune și numele, evident la Coștiui și Ocna Șugatag, la fel lângă Sighet este Dealul Sărata. Mai avem ape sulfuroase, tot pentru tratament: la Dragomirești, Breb, Vișeu – Valea Vinului, la Cărbunar, la Dănești, la Coaș pe Valea Groznei dar și pe Valea Caselor, Borcut, la Borșa-Fântâna sau în Baia Borșa la Vinișor, singurul îmbuteliat din cele de mai sus. Se mai adaugă Borcutul lui Matei de la Firiza ori cel de la Trestia. Apoi, avem ape oligominerale, slab mineralizate. La Rogoz, Seini-Zugău, Câmpulung la Tisa, Remeți. Avem ape feruginoase la Săpânța, Băiuț-Tocila, Poiana Botizii. Mai era un izvor foarte valoros la Crăciunești, în terasa Tisei, nu mai e. Mai sunt foste stabilimente de băi, ape minerale ce au fost folosite peste ani, la Văleni pe Valea Săcăturii, la Feredeauă, la fel Feredeauă pe Șugău, la Fântâna la Borșa – băi ale unor evrei, apoi Băile Cărbunar (recent revăzute, nu mai e nimic acolo). Băi populare la Coaș pe Valea Groznei, la Dănești, ulterior modernizate, la Cvașnița, ori pe Tocila. Au mai fost băi la Usturoiu, apa conținea arseniu, de acolo gustul de usturoi și… numele! Evident, băi la Ocna Șugatag, la Coștiui, la Ieud au fost băi cu un izvor sărat și unul sulfuros, la Remeți pe Someș” – ne spune montaniardul.
Cu un drum, trece în revistă apele cu cel mai bun gust: de la Șuligu cu travertin, la Stoiceni, Săpânța, Vinișoru – Baia Borșa, Rogoz sau Pentaia. Impresionante ca idee sunt cele pulsatorii de la Poiana Botizii, haios e cel de la Rogoz cu manivela aceea de pedală de bicicletă. Cert este că avem ape minerale în Maramureș o mulțime.
Încercările de îmbuteliere au durat puțin, la Stoiceni, iar la Borcut nici n-au început, s-au făcut doar prospecțiuni, însă oamenii se plâng că abia reușesc să ia apă, izvorul e sub nivelul drumului, și ia gust de motorină și asfalt. Aici deja e vorba de a păstra ceea ce ai bun. Până nu dispare, ținând cont de secetele prelungite.

Nu e importantă apa?

Vă reamintim ceva ce știe orice om al muntelui: în condiții extreme, un om poate supraviețui 3 ore fără adăpost, din cauza hipotermiei. În condiții extreme, oamenii pot trăi 3 zile fără apă. Și 3 săptămâni fără mâncare. Un proverb african spunea că apa devine importantă abia atunci când trebuie s-o cari în spate zilnic, de la kilometri… Ne setăm puțin prioritățile, sau nu, până s-o cărăm în spate sau să stăm la coadă pentru ea, ca mai acum vreo 4-5 ani pentru hârtia igienică, și ea neimportantă!?!

3 COMENTARII

  1. Mda…Simplu bace Ionel , apa o purifică pământul … Pt. cine nu știe īn interiorul planetei este de 3 ori mai multă apă dulce decât toată apa de la suprafață cu tot cu oceane…

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.