A doua zi după botezul oficial, președintele american Donald Trump a semnat zeci de documente care au pus lumea, dar și America, pe multe gânduri. Vârful de lance a devenit pacea din Ucraina. Orgoliul lui Trump din campania electorală, că într-o zi va face liniște pe front, s-a dovedit un eșec al duratei. Dar mândria de a persista l-a făcut pe președinte să caute soluții, să deschidă porți spre încetarea conflictului. Numai că drumul nu este neted. Iar președintele insistă și trece din amăgeală, în greșeală, spre victoria finală. Au început cu discreditarea președintelui ucrainean.
L-au făcut ilegal, reproșându-i că nu a organizat alegeri, pe vreme de război. Apoi că Ucraina este un stat inventat, că Zelenski ar fi un personaj care se… droghează. Punctul culminant a avut loc în Biroul Oval. Acolo, președintele american a încercat să răstoarne paharul pe masa negocierilor. Nici Zelenski, nici politicienii ucraineni din preajma lui nu au înțeles ce anume vrea Trump. Viclenia americană, să fim drepți asta a fost, s-a răsfrânt asupra resurselor minerale din Ucraina. Le vrea pentru a recupera banii, ba chiar a calculat o sumă care depășește de câteva ori ceea ce Statele Unite au dat Ucrainei pentru a rezista pe front.
Dacă fostul președinte Biden a sugerat că ar fi un sprijin fără bani, domnul Trump a schimbat relația. Și se pare că președintele american ar fi acceptat unele pretenții ale lui Putin. A lansat și o serie de atacuri împotriva lui Zelenski, pe care l-a numit și… dictator. Se vede că atunci când un simbol important primește o înțelegere răsturnată, ordinea pe care el o semnifică se tulbură, lumea în jurul lui cade în ruină, o paște confuzia, riscă să ajungă cu capul în jos. În locul autorității legitime, se instituie propria autoritate.
Cea mai gravă ofensă adusă istoriei recente este schimbarea direcției care a dus la cei trei ani de moarte, distrugeri, suferință, bejenia ucraineană. Nu am crezut că voi ajunge vremea când să fim mințiți pe față. Că nu Putin a atacat Ucraina, ci Kievul a atacat Rusia. Zadarnic strigi că nu este adevărat, ți se spune că nu înțelegi mersul istoriei. Nu doresc să trăiesc agonia paharului răsturnat, ci cuvenita dreptate, văzută cu ochii mei. Și de oamenii cu dreptatea la ecuson. După conjurația din jurul președintelui Zelenski, am constatat o jalnică răsucire de atitudine și la noi, dar și prin Europa.
Au început să fie trase săgeți otrăvite chiar din partea celor care împărțeau napolitane pentru refugiați. Un mișcător text, pe această temă, a scris Anca Manolescu, în Dilema veche. Cică persoana umană ajunge să piardă atunci când cade sub puterea unor asemenea interpretări. Și a dat o interpretare cuvenită întâmplării hermeneutice din Biroul Oval. Eu am un respect pentru atitudinea președintelui ucrainean, pentru că și-a asumat condiția de luptător împotriva unui năvălitor. Nu a părăsit țara după invazie, ci a stat în fruntea poporului său. A bătut pe la curțile europene, ba și la Curtea Albă, pentru a cere sprijin pentru rezistență.
Noua administrație a scos vorbe că nu toți banii primiți au fost folosiți pentru front, pentru victorie. Ar fi trist să fie adevărat! Ucraina este o țară însângerată. Cu mult doliu. Orice om de bună credință percepe costumul simplu al președintelui ucrainean ca un simbol semnificativ și imediat expresiv. Este simbolul luptei ucrainenilor împotriva invaziei, a morții, a ruinei. Curajul, rezistența lor nu a dat înapoi.
Costumul lui Zelenski, cel ironizat în Biroul Oval, este un simbol practicat, pe care purtătorul lui nu-l leapădă până la sfârșitul luptei. Pentru a aminti lumii că țara lui se opune cu mult preț de sânge invaziei. Și pune condiții ferme păcii programate aluziv de Putin și Trump, care vor jefuirea Ucrainei și capitularea ei în fața agresorului. Ucraina în jurul lui Zelenski se bate astăzi pentru demnitatea ei ca stat în Europa. Este jignitor pentru istorie ca demnitarul celei mai mari puteri să spună că această țară ar putea să și dispară. Agonia paharului răsturnat s-ar putea sfârși cu spargerea paharului. Când America a întors spatele Ucrainei, Uniunea Europeană și-a arătat solidaritatea cu necazul. Dar vecina Ungaria a bătut în retragere.
A sosit vremea când Europa trebuie să învețe să aibă încredere în ea însăși. Că domnul Trump ne-a pus la grea încercare. Dar în tot răul este și un bine. Recentele întâlniri europene au născut un proiect de consolidare a Europei. De care poate depinde izbânda Ucrainei. Numai că și în Europa sunt țări care se abțin când e vorba de sprijinirea Ucrainei. Documentând acest editorial am aflat de la analistul politic Ihor Liubianov că Ucraina nu are o forță politică națională. Zelenski nu poate vorbi la negocieri despre istorie, despre identitatea națională, despre metafizică. Nu este pregătit să facă așa ceva. Faptul că ucrainenii există și sunt o națiune aparte nici nu se pune la îndoială. Dar nu este ușor să dovedești că exiști unuia care nu crede.
Kievul este nevoit să-i dovedească lui Trump că Ucraina are valoare și că trebuie să existe și, mai mult, să existe în afara spațiului rusesc, scria amintitul analist politic. Circulă păreri prin Europa că Rusia are gânduri de a se extinde spre Vest. Unde ne întâlnește în cale. Deocamdată paharul răsturnat trebuie ridicat pe masa negocierilor. Prietenul Sergiu Andon se întreabă: Ce-i mai rămâne de făcut actorului Președinte după ce promisiunile europene își vor fi arătat și ele măsura? Nu-i va rămâne decât să-și joace rolul tragic până la final. Cortina o trage altcineva.
