Amendă semnificativă în Mocira pentru gunoaiele aruncate în depozitul de deşeuri vegetale

0
43

În depozitul amenajat pentru deşeuri vegetale, de pe str. Stadionului din Mocira, un cetățean a dus pe lângă crengi și alte deşeuri. Deşi omul a crezut că scapă basma curată, s-a înşelat. A fost surprins de camerele spion care monitorizează zona, identificat, şi acum va plăti serios. Autorităţile locale din Recea avertizează cetăţenii să nu arunce deşeurile vegetale la întâmplare, altfel riscă sancţiuni.
„A fost identificat și va primi un premiu negativ. Să știți că premiile astea negative sunt foarte mari și nu merită să riscați. Vă rog din nou să ne ajutați, să păstrăm comunitatea noastră curată”, a spus Alexandru Ardelean, primarul comunei Recea. Omul riscă acum o amendă cuprinsă între între 30.000 şi 40.000 de lei! Administraţia locală din Recea a stabilit recent patru locații temporare pentru depozitarea crengilor de către cetăţenii care îşi fac curăţenia de primăvară. Acestea sunt amplasate în: Sat Săsar, str. Subdura, între conducta de steril și râul Săsar; în Lăpușel, platforma betonată din livada Marinescu; în localitatea Mocira, strada Stadionului lângă terenul de fotbal, aflat în construcție; în Recea, pe strada Stadionului vizavi de cimitir, pe terenul Composesorat Recea, aflat lângă Capelă, cu acordul Composesoratului. Cetăţenii sunt rugaţi să depoziteze crengile în locul delimitat cu bandă reflectorizantă, urmând ca angajaţii primăriei să organizeze periodic tocarea acestor crengi. Cei din autoritatea locală reamintesc, încă o dată, cetăţenilor că amplasamentele trebuie folosite doar pentru crengi și nu deşeuri de altă natură. Supravegherea este asigurată cu camere spion și drept dovadă că acestea sunt utile stă şi cazul prezentat mai sus.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.