Praga, oraşul unde Sara Şunea a uimit

0
34

Praga este, printre altele, un oraș al șahului. ”Tradiția fiind pornită de însuși primul campion mondial, Wilhelm Steinitz, născut în urbea din Boemia Centrală. De câțiva ani, Cupa Campionilor, competiția menită să desemneze cel mai valoros club șahist de pe «bătrânul continent» este dominată de formația pragheză Novy Bor. Acest club a pus în 2019 bazele unui impozant festival șahist, Prague International Chess Festival, alcătuit din patru secțiuni: Masters, Challengers, Futures și un puternic Open”, informează reprezentanții.
În acest an, secțiunea Futures a fost dedicată exclusiv șahului feminin, competiție susținută și de către Federația Europeană de Șah prin ambasadoarea ei, Dana Reizniece, mare maestră la șah, fost ministru al Economiei (2014-2016) și al Finanțelor (2016-2019) în Letonia natală, în prezent vicepreședintele FIDE și ECU. 10 fete din Cehia, Germania, Italia, Letonia, Polonia și România, media Elo fiind 1840, au participat. La startul întrecerii Futures s-a aflat și Sara Șunea de la Academia de Șah Maramureș.
”Începutul de concurs al Sarei a fost șovăielnic, contabilizând 2 puncte din primele trei partide, pierzând cu Maria Anistoroaiei, dar învingându-le pe surorile poloneze Lila și Kaja Rzadkowska în partide ce au durat peste cinci ore. Însă jocul prezenta anumite rețineri. Din acel moment, însă, valoroasa noastră sportivă s-a «scuturat» de orice ezitări, a crescut simțitor doza de agresivitate în joc, iar victoriile au început să vină ca o încununare a unor mutări excelente. Victorie în runda 4 împotriva ocupantei locului 2, Stara Zuzana. A fost învinsă doar în runda a 5-a în fața unei cehoaice de 14 ani, Markina Sofiia, după o partidă dominată însă autoritar de băimăreancă și decisă de câteva greșeli majore în criză de timp. O lecție bună în privința unei gestionări mai eficiente a timpului de joc, însă per total calitatea jocului prestat ne menținea optimismul”, au specificat cei de la Academia de Şah Maramureş.
A urmat o zi liberă dedicată unui simultan și unei conferințe susținute de Dana Reizniece.
”Rundele 6-7 au reprezentat două miniaturi în fața liderului din acel moment, italianca Greta Viti (mai mare cu doi ani decât Sara), victorie în 25 de mutări, respectiv a nemțoaicei Lilian Schimbeck (vicecampioană europeană în 2023), nevoită să se recunoască învinsă în doar 21 de mutări. Ca urmare, Sara a devenit lider solitar, însă Markina Sofiia a fost nevoită să se retragă din motive de sănătate, iar astfel contracandidatele beneficiau de victorii facile.
Ultimele două partide s-au desfășurat sub auspiciile unor atacuri și contraatacuri pe care, însă, Sara le-a gestionat bine, învingând o letonă, Tolmaceva Alona, dar și o reprezentantă a țării gazdă, Jakubse Tamae Severina, deținătoare a titlului de WFM. Ca urmare, sportiva noastră a trecut prima linia de finish, cu 7 puncte, devansându-le cu 1 punct (având și victoria directă) pe Zuzana Stara și Greta Viti”, au mai completat reprezentanţii academiei.
Datorită acestui concurs, Sara a ajuns la un Elo live 1974, având fără îndoială forță să treacă cât de curând pragul celor 2.000 puncte.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.