Oficiul Fitosanitar Maramureş anunţă Federaţia Asociaţiilor Apicole din România, Asociaţia Crescătorilor de Albine Maramureş, primăriile, operatorii economici din domeniu şi producătorii agricoli, că încep acţiunile de prevenire şi combatere a bolilor şi dăunătorilor în pomicultură, culturi în câmp şi legumicultură.
Acestea se vor desfăşura pe parcursul perioadei de vegetaţie. Prin buletinele de avertizare emise de Oficiul Sanitar Maramureş se va comunica perioada în care se vor efectua tratamente fitosanitare, precum şi produsele de protecţia plantelor utilizate.
Insectele polenizatoare, în special albinele, trebuie protejate de efectul aplicării produselor de protecţie a plantelor la plantele de cultură şi păduri. Conform legislaţiei în vigoare, pentru protecţia familiilor de albine şi a insectelor polenizatoare, deţinătorii de suprafeţe agricole şi silvice, persoane fizice sau juridice care utilizează pesticide au de respectat mai multe obligaţii.