Aniversare emoționantă la împlinirea unui secol de viață! Conducerea autorității locale Sălsig a participat, cu emoție, la un eveniment unic din viața localnicei, Veronica Dulf: împlinirea a 100 de ani de viață.
„Surpriza noastră a adus lacrimi de bucurie, dar și povești mărețe. Veronica Dulf este cea mai în vârstă persoană din comuna noastră. S-a născut pe 22 februarie 1925, în comuna Mireșu Mare, sat Tulghieș, iar de 82 ani este membră a comunității noastre. Deși are un secol în spate, tanti Veronica este lucidă și are o energie debordantă. A ajuns la vârsta centenarului, trecând prin război, comunism și colectivizare, înfruntându-le pe toate. Îi urăm ani mulți cu sănătate și bucurii!”, au spus reprezentanţii administraţiei.