„Eroii nu mor niciodată, ei trăiesc prin faptele și amintirea celor care îi cinstesc”, a spus Ioan Stegeran, primarul Comunei Fărcașa, în ziua în care comunitatea locală și-a luat rămas-bun de la decanul de vârstă al comunei, Gheorghe Ionuț. El era în vârstă de 104 ani și 7 luni (1920-2025), veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, un simbol al curajului și al sacrificiului pentru patrie. „Cu profund respect și recunoștință, i-a fost adus ultimul omagiu printr-o ceremonie de înmormântare deosebită, care s-a desfășurat cu onoruri militare, așa cum se cuvine unui adevărat erou”. Distins cu gradul de căpitan în retragere, Gheorghe Ionuț a luptat pe fronturile de la Stalingrad și Cotul Donului, unde a fost rănit, dar de unde s-a întors cu demnitate, purtând în suflet dragostea pentru țară. De-a lungul vieții sale, care s-a sfârșit la aproape 105 ani, a fost un exemplu de patriotism, demnitate și onoare, rămânând până în ultima clipă un pilon al memoriei istorice pentru generațiile ce vin.