„Șincaiștii” au sărbătorit Ziua Națională a Lecturii

0
22

Elevii de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Baia Mare, profesori coordonatori Maria Magdău și Susana Pop-Debrețeni, au sărbătorit într-un mod inedit Ziua Națională a Lecturii.
Elevii au fost implicați în activitatea „Analogia artelor” organizată la Muzeul Județean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”. Evenimentul a început cu lecturarea de către elevi a unor poezii ce au legătură cu picturile aflate pe simezele expoziției temporare Klein József.
„Pentru explorarea în profunzime a acestui subiect și abordarea lui din mai multe perspective, într-o manieră complexă și integratoare, s-a aplicat metoda de învățământ numită ‹‹tehnica cubului››. Această tehnică este una din metodele cel mai clar consacrate dezvoltării gândirii critice. Elevii au rezolvat șase sarcini: descrie, compară, asociază, analizează, aplică, argumentează, fiind provocați pentru acestea să implice creativitatea, propriile percepții, convingeri, cunoștințe preluate prin învățare de la profesori, precum și din mediul social și cultural al clasei”, au punctat organizatorii.
Au luat cuvântul prof. Maria Magdău, prof. Susana Pop-Debrețeni, managerul muzeului Robert Strebeli, muzeograf Raluca Pop și educator muzeal Emese Gabriela Bonta.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.