Cei mai talentați tineri matematicieni din România, Bulgaria, China, Franța, Ungaria, Israel, Italia, Republica Moldova, Serbia, Ucraina, Marea Britanie, SUA și țările nordice și-au testat abilitățile în cadrul Romanian Master in Mathematics 2025.
Competiția a fost organizată de Colegiul Național de Informatică “Tudor Vianu” din București în colaborare cu Societatea Română de Matematică, Ministerul Educației, Universitatea Politehnică București. „Lucacistul” Victor Dragoș a reușit o nouă performanță. A obținut un punctaj care i-a adus medalia de bronz.
Victor Vasile Dragoș (17 ani), elev la Colegiul Național “Vasile Lucaciu” din Baia Mare, clasa a XI-a B, profil matematică – informatică, diriginte Ioana Denuț, a adunat 18 puncte, care l-au clasat pe locul 29, cu medalie de bronz.
„Sunt recunoscător că am avut șansa de a participa și de a întâlni oameni minunați”, a afirmat Victor Dragoș.
Doi chinezi au obținut cel mai mare punctaj (36). Emanuel Mazăre este românul cel mai bine plasat la final de competiție, locul 6 și medalie de aur cu 28 de puncte.
Romanian Masters of Mathematics țintește să provoace, să încurajeze și să ajute la dezvoltarea elevilor talentați la matematică din toate echipele participante, să promoveze relațiile de prietenie între elevii și profesorii din țările participante și să creeze oportunități de schimb de informații privind programele școlare și practicile educaționale din diferitele țări participante. Limba oficială a concursului este engleza.