Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, a participat în această săptămână la o întâlnire importantă organizată la sediul Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest din Cluj-Napoca.
Evenimentul, desfășurat în premieră pentru regiunea noastră a reunit reprezentanți ai autorităților locale și județene, alături de echipa Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), având ca principal obiectiv identificarea soluțiilor optime de finanțare pentru proiectele regionale.
În cadrul întâlnirii, Venera Vlad, Director Asociat pentru Infrastructură Sustenabilă în cadrul BERD, a prezentat exemple de bune practici și oportunități de finanțare pentru administrațiile locale, accentuând importanța parteneriatelor strategice pentru dezvoltarea infrastructurii. De asemenea, şeful administraţiei maramureşene, Gabriel Zetea, a subliniat importanța unor astfel de demersuri.
„Avem proiecte gestionate de fosta conducere a Consiliului Județean care nu au asigurată cofinanțarea, iar fără bani suplimentari pe care să ne bazăm în următorii doi ani, nici parcurile industriale, nici drumurile județene, nici reabilitarea clădirilor de patrimoniu nu pot începe. Acum este momentul să venim în fața maramureșenilor cu lucruri concrete, cu șantiere deschise, cu realizări măsurabile. Nu mă plâng de moștenirea grea, dar nici nu este ușor să găsești sute de milioane de lei într-un timp atât de scurt pentru a porni lucrările de investiții”, a precizat Gabriel Zetea.
Președintele Gabriel Zetea a reiterat angajamentul administrației județene de a identifica și atrage resursele financiare necesare pentru dezvoltarea Maramureșului, punând accent pe gestionarea eficientă a bugetului și investițiile strategice în infrastructură.