Cu ţârâita şi cu răbdare, Chioarul şi-a făcut propria centură!

Am lăudat odinioară centura Codrului, cea care ne-a ajutat să vedem zona Codru în perioada frustrantă a lu­cră­rilor la Drumul Nordului. Apoi, am sa­lutat diverse încercări de legături făcute între „ţări”. Între timp, discret, pri­marii din Fisculaş şi din Chioar şi-au schiţat propria centură!
Practic, autorii morali sunt ei, edilii şi fondurile Saligny. Am reuşit să parcurgem pe asfalt drumul din Groşi până la Coaş, mai un efort şi se poate ajunge la capăt, la Remecioara, pe cealaltă parte a râului Lăpuş! Din Groşi, am trecut prin faţa primăriei şi am luat-o spre mănăstirea Habra, dar îna­inte de a intra spre ea, am ţinut drumul înainte. Un fir proaspăt de asfalt te duce…în satul Chechiş aparţinător comunei Dumbrăviţa. Aici în Chechiş trebuie să te orientezi, să întrebi, dar în mare ţii dreapta, apoi la un pod peste Chechişel faci dreapta, intri printre cele două biserici şi ţii drumul înainte până…intri în Coruia, aparţinând comunei Săcălăşeni! Tot pe asfalt. Continui prin sat, când ajungi aproape să treci podul perste Lăpuş, n-o faci! Ţii stânga şi înainte şi te orientezi să nu urci pe deal, ci să ţii oarecum cursul râului şi…mergi iar pe asfalt spre Coaş. Aici, iar asfalt proaspăt „made in Saligny”, ajungi la un gater, apoi ieşi în centrul Coaşului, în Drumul Nordului! De-aici, la dreapta ieşi spre pod şi Remetea, la stânga spre Copalnic, iar înainte, pe uliţe, mergi spre Remecioara, tot pe asfalt. La un moment dat se termină asfaltul, dar drumul e proaspăt pietruit. Sub un kilometru şi ar fi legătură până în capătul rutei, dacă e cazul!
Pe traseu, am avut o mănăstire şi mai multe biserici monument istoric (Habra, Coruia, Coaş, Remecioara). Belvederi superbe cu Carpaţii, de la Igniş, Gutâi cu Creasta, Mogoşa, la satele răsfirate la picioare şi UAC-ul de sus. Dacă nu altceva, traseul va deschide accesul la locuri de casă pentru cei ce s-ar retrage din tumult. Ceea ce se şi întâmplă, vizibil, pe tot traseul sunt construcţii noi! Iată că încă o zonă folclorică a reuşit, pic cu pic, să-şi facă propria centură, numai pe drumuri comunale!