A fost ales noul președinte al Autorității Teritoriale de Ordin Public

0
32

Consiliul Județean Maramureș și-a desemnat majoritatea reprezentanților în Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP), iar în prima ședință după constituire, consilierul județean, Viorica Marincaș, a fost aleasă președinte.
„Am un adânc respect și prețuire pentru Viorica Marincaș, prima femeie din România care a fost numită chestor de poliție, un profesionist desăvârșit care a făcut cinste Maramureșului și care, astăzi, face cinste instituției județene. Experiența și integritatea sa sunt garanția unui mandat orientat spre cetățeni, spre siguranța și bunăstarea comunității noastre. Sunt convins că ATOP Maramureș va funcționa eficient, va lua decizii în interesul oamenilor, iar sub conducerea doamnei Viorica Marincaș, activitatea acestui for va fi una de reală valoare pentru județul nostru”, a transmis președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea. Din ATOP mai fac parte: Alexandru Cosma, Vasile Boitor, Adrian Mihăiță Todoran și Zsolt Istvan Pinter. Autoritatea Teritorială de Ordine Publică funcționează ca un organism consultativ, fără personalitate juridică, iar prin activitatea sa asigură reprezentarea și promovarea intereselor comunității în scopul asigurării unui climat de siguranță și securitate publică.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.