Joi, 6 februarie, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor și cei din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în localitatea Moisei.
Activitățile, efectuate într-un dosar penal, au demarat în 5 februarie, din oficiu, imediat după ce polițiștii au identificat indicii despre comiterea unor posibile infracțiuni din domeniul protecției animalelor și la regimul armelor și munițiilor.
În urma investigațiilor, a fost identificat un bărbat, din Moisei, bănuit de comiterea activității infracționale.
Verificările au relevat că, în data de 3 februarie, cel în cauză ar fi utilizat o armă de foc și ar fi împușcat un exemplar canin, transportând ulterior cadavrul pe un teren cu vegetație forestieră.
Cu ocazia percheziției au fost ridicate 3 arme de foc letale și 187 bucăți de muniție. Totodată au fost găsite 3 exemplare de cervide, care fac parte din categoria animalelor de interes cinegetic, cercetările fiind continuate pentru stabilirea provenienței și legalitatea modului de deținere.
În baza probatoriului administrat, joi seara a fost dispusă reținerea bărbatului pentru 24 de ore și vineri a fost prezentat instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă.
Polițiștii, sub supravegherea procurorului de caz, continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de uciderea animalelor cu intenție, fără drept, uz de armă fără drept și deținerea în captivitate a speciilor de interes cinegetic.
În Moisei • Un bărbat a fost bătut și jefuit în propria casă
Joi, 6 februarie, în jurul orei 13, în urma unei sesizări privind un bărbat, de 65 de ani, care nu ar mai fi fost văzut, polițiștii s-au deplasat la imobilul unde cel în cauză locuiește.
Acesta a fost găsit în locuință, iar polițiștii au constatat că prezenta leziuni corporale.
Din primele date și informații obținute a reieșit că, în cursul nopții de 30 ianuarie, persoane necunoscute ar fi pătruns în imobilul în care locuiește și prin violență i-ar fi sustras 7.500 lei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată. De asemenea, s-a constituit echipă complexă de cercetare, care desfășoară verificări în vederea documentării faptei, identificării autorilor și dispunerii măsurilor legale.