Teoretic, balmoșul este o mâncare foarte simplă. Dar dacă nu ai ingredientele necesare, devine o simplă mămăligă. Dar el, balmoșul, încă disputat ca origine de români, ucraineni și maghiari, poate deveni o mâncare selectă, elegantă. Conform DEX, este o “mâncare ciobănească făcută din caș dulce de oaie, fiert în lapte (sau în unt, smântână ori jintiță) cu puțin mălai”. Mda.
Am mers la pădure, am făcut foc, ne-am apucat de un balmoș special, de mult îl voiam așa, dus la rang de fiță. Am pus în ceaun la fiert jintiță, destul de greu de găsit, dar poate fi înlocuit cu zer sau chiar cu smântână de casă cu apă. L-am lăsat să fiarbă, am adăugat în el un cub de unt. La fierbere, am început să turnăm în el, în fir subțire, făină de mălai specială-pârga, cea făcută din mălaiul copt în cuptor și apoi măcinat mai dur. Am completat cu făină de mălai normală din comerț, dar nu din cea mai fină variantă. Cu telul, am amestecat hotărât, până a dispărut orice tentativă de a se forma boboloațe. Pui sare cu simț. La un moment dat, începe să se îngroașe și renunți la tel, treci la lingura de lemn. Și amesteci… până transpiri. Între timp, presari urdă scoasă de la congelator, o amesteci să se topească. Apoi, caș de oaie, la fel, presărat în timp ce amesteci.
Nu exagera cu ținutul pe foc. Așa e, nu am dat cantități pentru că ele depind de cantitatea de zer-jintiță folosită. Dar ciobanii de sus de la munte ce fac balmoș cum ne ungem noi margarină pe pâine spun că „nu trebuie făcută vârtoasă”, că se întărește ea când se răcește. Împotriva rețetei lor, spunem să nu folosiți smântâna cea grasă în loc de jintiță sau jintuit, pentru că mâncarea va fi plină de grăsime și foarte grea la stomac.
La final, presari ultima brânză de burduf peste balmoș, în propria-ți farfurie. Sau pui la prăjit slănină și cârnați. Sau aduci de-acasă papricașul din hribele culese din toamnă. Ai în față o mâncare „ciobănească” devenită elegantă, aromată.
