Marea mutație • Instituții dispărute la Sat. La Stat nu!

Fără nici o legătură cu actuala reformatare a instituțiilor, de mai mult de un deceniu se petrece un fenomen trist la sate. Dispar instituții, ori nu ne referim aici doar la clădiri, cât la meserii. Odinioară, primarul, preotul și învățătorul erau stâlpii comunității. Au fost înlocuiți încet de patronul de gater, de șeful de post. Marii meseriași ai satelor era dulgherul ce făcea ferestre, fierarul ce făcea potcoave, cel ce construia case ori făcea hăizașuri. Cel ce știa să facă cuptoare să ardă cărămidă sau cărbune.

Modernismul dar și mutațiile din societate au dus la situația actuală. În satele aparținătoare comunelor sunt închise toate școlile și grădinițele, iar unde nu sunt încă închise, se vor închide acum, cu marea economie ce urmează. Sunt școli închise nu numai la sate, ci și la orașe. Avem școli închise și părăsite la Firiza, Blidari, Valea Neagră, în Baia Mare, pe Valea Borcutului la fel. Dar se petrece în fiecare colț de județ, fie sate sau oraș. Școlile au rămas și înfloresc, ba trebuie extinse… doar acolo unde sunt comunități în creștere. Da, de romi, nu vă ascundeți după degete. Celebre cazurile comunelor Coroieni, Satulung, unde sunt mai mulți copii în școala lor decât sunt în centrul de comună cu copiii adunați din toate celelalte sate. La fel la Coltău. Dar mai avem la sate o situație similară de clădiri închise. Bisericile. Toate bisericile vechi stau închise, unele absolut superbe gen Remetea Chioarului, Sârbi, Sarasău etc și etc, după ce satul a construit, în anii 80-90, o biserică nouă, de zid. De multe ori, bisericile vechi de lemn, multe monumente istorice, se degradează, gen Buteasa ori Românești. Și sunt la umbra bisericii noi. În alte locuri se construiesc biserici în continuare, deși satele (Codru Butesii, Buteasa Râu etc) sunt minuscule. Au sub 50 de case.
Dar avem și instituții „întredeschise”. Cum ar fi bibliotecile sătești. Sau centrele de informare turistică. Sau căminele culturale. În fiecare dintre cazurile de mai sus, vorbim de zeci, poate sute de clădiri din fiecare. În care bate vântul. Se adaugă secții de Poliție închise (vezi Boiu Mare). Se adaugă bufete, cârciumi vechi de-ale Cooperației. Pe câte unul mai tronează tabla de Magazin Sătesc, cu semnul cooperației. Dar atenție, nu dispar Primării. Dimpotrivă, se modernizează, s-au construit noi, s-au reabilitat sau se reabilitează la momentul în care vorbim. Foste sedii stau închise. Pe alocuri li s-a dat folosință, gen ceea ce devine centru Salvamont în Groșii Țibleșului. Sau centrul de zi de la Săliștea.

Ce a apărut, în schimb?

Au apărut la sate, la cele mai mari, mini-medii și supermarketuri. Se cumpără la țară de la ouă la pătrunjel. Au apărut cu un drum bancomatele, mai ales unde există o urmă de activitate economică. Apar de o vreme cutii poștale de easy box, pentru colete. Barurile din zona rurală au început să dezvolte oferta „orășenească” de Meniul Zilei. Unde încep să revină tineri definitiv sau investesc „acasă”, apar spălătorii auto. Amaneturi. Pariuri sportive. Săli de păcănele. Câte un atelier auto. Dar e și o veste bună…se restrâng magazinele cu haine vechi, dar mai cu seamă din cauza înăspririi condițiilor de vamă și de transport. Plus a crizei ce începe să se simtă în țările care generau hainele second. Din păcate, fără nici o legătură cu hainele vechi, dispare parte din sufletul românesc. Au dispărut vâltoarea, atelierul de fierărie, moara.

Pierderi mai mari

Însă Maramureșul, odinioară, era un întreg, avea un fel de strategie de dezvoltare. Avea un fel de logică așezarea unei fabrici, a unei unități militare. Logica lor a dispărut, pur și simplu, la fel ca, iertată ne fie obrăz­nicia, logica bibliotecii sătești, când copiii sunt la un click distanță de cartea aceea online sau de rezumatul de care are nevoie. Ei bine, fă­bri­cuțele de la țară, gen cea de sticlă de la Fărcașa ori secții de făcut coșuri, de făcut cergi la Săpânța, nu mai există. La fel, unități militare au devenit istorie. Cea de la Șomcuta Mare. Cea de la Borșa. Chiar și din zona industrială activă, sau ca să fim direcți a exploatării de resurse, se găsesc construcții închise. La munte la exploatări forestiere sunt părăsite clădirile de odinioară, se merge cu caravane, containere metalice. Sunt părăsite și multe dintre clădirile grănicerilor de odinioară, nu mai e nevoie de când cu drone, senzori de mișcare ori de căldură etc. La fel, în locurile fostelor cariere e pustiu. Ca să nu vorbim de minele deja bine-cunoscute. Luat așa, cu tot cu minerit, Maramureșul are sute, poate o mie de clădiri părăsite sau nefolosite. Să calculăm. 230 de sate. Minus comunele, sunt deja 167 de școli închise. „Semiînchise” sunt căminele culturale, tot 167. Tot atâtea biserici, nu? Fostele CAP-uri și IAS-uri, la fel.
Nu vrem să demonstrăm nimic cu cele de mai sus. Decât că au trecut, peste noi și peste sate, Vremuri. Și unele instituții-ocupații sunt deja desuete, depășite. Altele noi apar, gen „instituția păcănelelor” sau spălătoria auto. Dar nu totul e cenușiu…au apărut pensiuni turistice, din case odinioară construite prea mari, cu bani trudiți în lumea largă. Pe alocuri, s-au făcut stâne cu construcții rustice. Sau solarii aliniate frumos, cu legumele de vânzare la drum, ca în zona Mireșului sau pe Valea Izei la Oncești-Bârsana. Chiar au loc mutații în viața satului și ele se petrec sub ochii noștri, chiar dacă nu peste noapte. Revenim asupra celor spuse de însuși Charles Darwin. „În lupta pentru supraviețuire, cei mai puternici câștigă în fața rivalilor lor, deoarece reușesc cel mai bine să se adapteze mediului”. Despre asta a fost vorba aici. Despre Adaptare, în scopul Supraviețuirii. Simplu.