Șase acuzații oficiale au formulat procurorii DNA împotriva lui Vlad Oprea, primarul din Sinaia. Printre altele, primarul ar fi primit 238.000 de euro mită pentru aprobarea unui PUZ destinat construirii unui hotel.
În ordonanța procurorilor se arată că, în iulie 2021, Oprea ar fi pretins de la reprezentantul unei societăți comerciale și ar fi primit indirect, în două tranșe, la datele de 22.12.2021 și 01.02.2022, suma totală de 238.000 euro, prin interpunerea în tranzacție a altor firme din grup și a societății comerciale administrate de mama suspectului, pentru a facilita obținerea de către reprezentantul societății comerciale a aprobării PUZ-ului necesar pentru construire hotel/aparthotel în orașul Sinaia, emiterea certificatului de urbanism și a autorizației de construire, precum și a celorlalte avize necesare realizării investiției.
O parte din suma de 238.000 euro încasată de societatea mamei suspectului ar fi fost folosită pentru cumpărarea de către acesta a unei stații de betoane din Turcia, în valoare de 133.800 euro.
Din cercetări s-a stabilit că primarul orașului Sinaia ar fi implicat și în administrarea de facto a acestei societăți comerciale la care este asociat mama sa, iar administrator este sora suspectului, luând decizii legate de patrimoniul acesteia și dispunând efectuarea de plăți din conturile firmei, precum și efectuarea de achiziții și de vânzări.
Pe de altă parte, veniturile obținute din activitățile de furnizare betoane de societatea mamei suspectului către diferiți parteneri comerciali și veniturile obținute din vânzarea stației de betoane, ar fi fost utilizate inclusiv pentru construirea, amenajarea și mobilarea unei vile situate în Sinaia, imobil deținut în fapt de primarul orașului Sinaia, însă pe numele societății, arată DNA.
De asemenea, în perioada iulie 2019 – ianuarie 2024, Oprea ar fi permis desfășurarea activității neautorizate de prestare a serviciilor de alimentație publică, pentru un restaurant din Sinaia, cu încălcarea dispozițiilor O.G. nr 99/2000, în scopul obținerii de către societatea mamei suspectului, de foloase necuvenite, constând în prețul chiriei și al utilităților în baza contractului de chirie încheiat între această societate și o altă societate.
Societatea administrată de mama suspectului a deținut, până în septembrie 2023, o stație de betoane în orașul Sinaia și deține, în prezent, o pensiune situată în Sinaia și un restaurant vizavi de pensiune, care a fost închiriat inițial unei firme din Sinaia.
Societatea comercială care a închiriat locația respectivă și-a desfășurat activitatea principală de „restaurant” fără a avea autorizație de funcționare, primarul Oprea Vlad cunoscând această situație și acceptând ca societatea mamei sale să încaseze prețul chiriei și al utilităților de la această firmă.
În cursul anului 2024, Oprea Vlad ar fi facilitat închirierea pensiunii și restaurantului către o altă societate, în scopul obținerii de profit.
În perioada 2022-2023, primarul ar fi ascuns și ar fi disimulat adevărata proveniență, circulaţie sau proprietate a bunurilor ori a drepturilor asupra sumelor de bani încasate de un apropiat al suspectului prin firmele pe care le administra, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni de corupție, sume de bani ce ar fi fost utilizate pentru achiziționarea, restaurarea, reabilitarea și amenajarea castelului Lapouble din Orthez, Franța în hotel și pensiune și a hambarului în restaurant.
În plus, Oprea, la depunerea declarațiilor de avere, ar fi atestat aspecte necorespunzătoare adevărului, printre care achiziționarea de la o persoană fizică în anul 2022 a unui imobil – teren situat în Sinaia, „dividende repartizate” de la societatea la care este asociat cu 37,50%, în anii fiscali 2019, 2021, 2022, 2023, aspecte privind cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenționate față de valoarea de piață, de la persoane fizice și juridice pentru achiziționarea unui teren din Sinaia, precum și pentru construirea casei de locuit pe acest teren, în perioada 2021-2024, dar și pentru edificarea construcției casă de vacanță din Sinaia, jud Prahova și aspecte privind dobândirea sumei de 100.000 lei primită de la mama acestuia, în contul bancar personal, în anul 2022.
Acuzațiile sunt luare de mită în formă continuată, efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, fals în declarațiile de avere, în formă continuată, abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, folosirea influenței ori autorității de către o persoanei care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite și executarea fără autorizație legală ori cu nerespectarea prevederilor autorizațiilor emise a lucrărilor de construire sau de desființare a unor imobile situate în orașul Sinaia.
Oprea a fost reținut, iar miercuri și joi s-au făcut 33 de percheziții domiciliare reprezentând sediile unor instituții publice și domiciliile unor persoane fizice.
(sursa: Mediafax)