Cu toate că la nivel național s-a observat o reducere a numărului de apeluri la 112, semn că populația începe să fie mai responsabilă în apelarea acestui număr, în continuare, însă ,ambulanțele sunt puse “degeaba” pe drumuri, pentru cazuri care nu sunt de fapt urgențe.
O astfel de situație o avem și-n Maramureș, unde ambulanța nu poate refuza nicio solicitare primită.
„Numărul solicitărilor în perioada sărbătorilor întotdeauna crește, dar nu putem să spunem că-n restul zilelor nu avem solicitări. De exemplu, în data de 13 ianuarie am avut un procent de 176% de solicitări. Oamenii sună, nu toate cazurile sunt justificate, însă noi nu avem voie să refuzăm, indiferent de gravitatea diagnosticului sau de ceea ce ne spune pacientul la telefon. Din păcate, sunt solicitări care nu sunt justificate, însă nu există o legislație în acest sens, să poți să pedepsești acești pacienți care sună, iar în acel timp ambulanța poate ar trebui să meargă chiar la o urgență. În general, noi ne încadrăm în timpul de solicitare. Mai avem cazuri răzlețe, când toate echipajele sunt la un caz și atunci suntem nevoiți să punem în așteptare solicitarea. Timpul de așteptare crește când avem apeluri din rural, dar noi ne folosim și de substațiile din teritoriu și așa s-a mai redus timpul de așteptare. Dacă în Baia Mare toate echipajele sunt ocupate, atunci mai solicităm colegii din localitățile limitrofe, să intervină la solicitări. Am avut astfel de cazuri” – a declarat Mădălina Câmpean, managerul Serviciului de Ambulanță.
Pe de altă parte, reprezentanții Serviciului de Comunicații Speciale au publicat o serie de date oficiale care arată că, în anul 2024, numărul apelurilor non-urgente a scăzut cu aproape un milion, comparativ cu anii anteriori,
Astfel, anul trecut operatorii STS din cadrul Serviciului de urgență 112 au preluat 9.763.443 de apeluri, dintre care 60,45% au reprezentat urgențe. Diferența de 39,55% au fost apeluri care nu au necesitat intervenția agențiilor: Ambulanță, Poliție, ISU-SMURD, Jandarmerie sau Salvamont.
În continuare, presiunea cea mai mare se află pe serviciile de ambulanță, care au intervenit la 48% din cazuri, în timp ce SMURD-ul la 19% din cazuri.
„Apelarea abuzivă a Serviciului de urgență 112 se pedepsește cu amendă până la 2.000 de lei, iar dacă echipajele de intervenție se deplasează în teren și constată că a fost o alertare falsă, amenda poate ajunge la 4.000 de lei. O nouă contravenție, în interval de un an, se sancționează cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei” – spun reprezentanții STS.
Conform STS, cei mai responsabili cetățeni în apelarea numărului 112 îi avem în județul Cluj, iar apoi urmează București-Ilfov, Bihor, Timiș și Iași. La polul opus, unde avem cele mai multe apeluri non-urgențe se află Gorj, Covasna, Mureș și Mehedinți.