Fără viză în SUA din 31 martie 2025 – România a intrat în Programul Visa Waiver

0
29

Românii vor putea merge în SUA în scop turistic sau de afaceri fără a mai fi necesară obținerea vizei începând cu 31 martie – a anunțat Departamentul pentru Securitate Internă a SUA.
Aplicația online și aplicația mobilă ESTA vor fi actualizate pe sau în jurul datei de 31 martie 2025, pentru a permite majorității cetățenilor României să solicite să călătorească în Statele Unite în scopuri turistice sau de afaceri, pentru o perioadă de până la 90 de zile, fără a obține în prealabil o viză americană.
Cetățenii celor 43 de țări incluse în Programul Visa Waiver, care doresc să călătorească în SUA, trebuie să se înregistreze în Sistemul electronic de autorizare a călătoriilor ESTA înainte de a se deplasa în SUA și să îndeplinească o serie de cerințe de eligibilitate.
Prin aderarea la Visa Waiver, cetățenii români nu vor mai avea de susținut interviuri la un consulat al SUA, ceea ce face procedura mult mai puțin costisitoare și consumatoare de timp.
Autorizația de călătorie care înlocuiește vizele actuale este valabilă timp de 2 ani, are număr nelimitat de intrări/ieșiri din SUA în acest interval și poate fi utilizată pentru vizite de până la 90 de zile. Costul unei autorizații de călătorie este de 21 dolari americani.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.