Finanțări 2025

0
27

Și în acest an antreprenorii români au posibilitatea de a obține finanțări pentru startup-uri, microîntreprinderi și firme mici și mijlocii, sub diverse forme.

• Fonduri europene totale de 150 milioane euro pentru capacități de stocare de energie
În 19 noiembrie 2024, Ministerul Energiei a deschis apelul de proiecte din cadrul Programului-cheie nr. 1 – Surse regenerabile de energie și stocarea energiei – “Sprijinirea investițiilor în dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice (baterii) cu finanțare din Fondul pentru modernizare”.
Firmele eligibile pot depune solicitări până în 17 februarie, pentru proiecte care au ca obiectiv implementarea unei capacități noi de stocare a energiei electrice (baterii) în spatele contorului, conectată la o instalație existentă de producere a energiei din surse regenerabile.
Solicitanții eligibili în cadrul apelului de proiecte sunt: operatorii economici de tip societăți (microîntreprinderi, întreprinderi mici, mijlocii și întreprinderi mari, exclusiv întreprinderi nou înființate), precum și regiile autonome, înregistrate la ONRC în România.
NU sunt eligibili solicitanții care își desfășoară activitatea în sectorul pescuitului și acvaculturii.
Bugetul total estimat al schemei este echivalentul în lei a sumei de 150 milioane euro.
Ajutorul de stat se acordă în lei sub forma rambursării cheltuielilor eligibile efectuate și nu poate depăși 100% din cheltuielile eligibile ale proiectului și 10 milioane euro pe întreprindere și pe proiect, iar valoarea ajutorului de stat acordat pe MWh instalat de stocare este de maximum 100.000 euro/MWh.

• Finanțări AFIR pentru SRL, PFA, ÎI și alte întreprinderi din agricultură și industria alimentară, pentru instalarea eolienelor și panourilor solare
În 25 decembrie 2024, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a deschis sesiunea în care fermierii și antreprenorii din sectorul alimentar pot depune proiecte pentru finanțări totale de 150 milioane euro, pentru a-și achiziționa panouri solare, generatoare eoliene și baterii de stocare a energiei verzi, pentru consumul fermelor și firmelor respective.
Proiectele de investiții pentru care se solicită finanțare se pot depune online, pe site-ul AFIR, până în 28 februarie 2025.
Fondurile disponibile se ridică la 150 milioane euro, împărțite în func­ție de capacitățile instalate și de sursa de producere a energiei regenerabile.
Pentru sesiunea aferentă anilor 2024 – 2025, valoarea ajutorului de stat acordat în cadrul schemei ajunge până la 100% din costurile eligibile. Fondurile nerambursabile pe care le poate obține un proiect pentru energie eoliană sunt în valoare de 700.000 euro/MW indiferent de capacitatea instalată, iar pentru energia solară fondurile ajung la 550.000 euro/MW pentru capacități instalate mai mari de 1 MW sau la 650.000 euro/MW pentru capacități instalate mai mici de 1 MW, inclusiv.
Beneficiarii eligibili pot fi întreprinderile din sectorul agricol sau din sectorul industriei alimentare, organizații/federații de organizații din domeniul îmbunătățirilor funciare.
Sunt eligibile persoanele juridice (ex: SRL, cooperativele etc.), persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și familiale, societăți agricole.
Codurile CAEN relevante pentru acestea sunt: 01-Agricultură, vânătoare și servicii anexe, 10-Industria alimentară și 11-Fabricarea băuturilor.

• Startup Nation 4 – ajutoare de câte 50.000 euro pentru antreprenori la început de drum
Programul a început cu etapa de înrolare a furnizorilor de formare antreprenorială, lansată în 19 septembrie 2024, dar nu au mai fost anunțate progrese.
Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a subliniat că ediția a patra a programului Startup Nation va continua și în 2025, însă urmează operaționalizarea platformei informatice.
Resursele pentru finanțare sunt asigurate din fonduri europene, în valoare de 444 milioane euro.
În ediția a patra a programului Startup Nation a fost prevăzută o creștere a ajutorului nerambursabil de la 200.000 la 250.000 lei pe beneficiar, dar au fost limitate destul de mult categoriile de beneficiari eligibili.

• Fonduri elvețiene prin programul SME Eco-Tech
Finanțarea a fost anunțată în septembrie 2024 de Ministerul Finanțelor, iar în decembrie Ministerul Economiei a detaliat elementele programului, însă nu există încă un proiect de buget de stat pe anul 2025.
SME Eco-Tech are prevăzut un buget de 289 milioane lei, din care 70% reprezintă contribuția elvețiană, iar 30% de la bugetul de stat al României. Aici este necunoscuta, pentru că nu avem încă buget de stat.
IMM-urile eligibile vor putea accesa granturi de până la 50.000 franci elvețieni (echivalent în lei – aproximativ 268.000 lei), reprezentând maximum 40% din cheltuielile eligibile aferente proiectelor de investiții. Minimum 60% din cheltuielile eligibile vor fi asigurate prin credite bancare, accesate în condiții avantajoase pe piață, prin intermediul instituțiilor de credit partenere.
Programul SME Eco-Tech este prevăzut să se deruleze până în iunie 2029.

• Fonduri de investiții prin PNRR
Uniunea Europeană oferă 400 milioane euro prin PNRR pentru fi distribuiți către manageri de fonduri de investiții.
Din 2021 până acum au fost anunțate 8 astfel de fonduri de investiții, lansate de firme de capital de risc și de private equity, care au început să investească în startup-uri de tehnologie și firme mici și mijlocii din România și din regiune. Pe scurt, investitorii acordă antreprenorilor finanțări de ordinul sutelor de mii sau milioanelor de euro, în schimbul unor pachete de acțiuni în firmele respective.

• Fonduri de investiții „Innovation Romania”
Este un fond de peste 106 milioane euro, anunțat în decembrie 2024. Este vorba tot de fonduri europene, dar prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027.
Acest capital va fi distribuit unor manageri de fonduri de investiții și investitori tip business angels. Mai departe aceștia vor investi în startup-uri și IMM-uri din zona de tehnologie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.