Şedinţă de CL Baia Mare. Se aleg viceprimarii, se stabilesc noile taxe şi impozite şi preţul abonamentelor de parcare!

1
100

Mâine, 19 decembrie 2024, de la ora 10:00, în sala Europa din sediul Primăriei municipiului Baia Mare va avea loc ultima ședinţă ordinară a Consiliului Local în acest an. Pe ordinea de zi figurează nu mai puţin de 54 de proiecte de hotărâre ce vor fi supuse dezbaterii în plen, astfel că se anunţă o şedinţă aprinsă.
De departe, unul dintre cele mai importante proiecte ce va fi supus atenţiei aleşilor locali este cel legat de alegerea viceprimarilor municipiului Baia Mare. În cărţi ar fi, conform unor surse, Zsolt Pap de la UDMR și Ionuț Pârvu de la PSD. Zsolt Pap (fost viceprimar în legislativul precedent) nu reprezintă o surpriză şi o noutate pentru această funcție, mai ales că în ultimele luni s-a tot vehiculat că ar fi favorit pentru ocuparea unuia dintre cele două fotolii de vice. Alte zvonuri sunt că Ionuţ Pârvu nu îşi doreşte funcţia de viceprimar şi prin urmare va fi promovat un alt consilier local, Costel Pârvănoiu, de la AUR, cel care în ultimele zile a fost văzut mai des alături de primarul Doru Dăncuş. Tot joi va fi de­semnat şi viceprimarul care va exercita primul calitatea de înlocuitor de drept al primarului municipiului Baia Mare. Alt proiect important este şi cel privitor la stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2025, sau cel care va stabili prețul tichetelor și abonamentelor pentru parcările publice cu plată, percepute de Serviciul Public Ambient Urban Baia Mare pentru anul calendaristic 2025. Şi aici se anunţă discuţii aprinse, ţinând cont că au existat până acum mai multe variante propuse, dar toate prevăd majorări substanţiale de tarife ale abonamentelor. Nu în ultimul rând, proiectul de hotărâre privind stabilirea taxei speciale de salubrizare pentru anul 2025 este unul de impact pentru băimăreni, şi aici preconizându-se creşterea tarifului. Ordinea de zi completă, cuprinzând proiectele de hotărâre ce urmează a fi supuse aprobării Consiliului Local, se poate consulta pe site-ul www.baiamare.ro.

1 COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.