Chiar așa, de-a lungul istoriei noastre, a Maramureșului, care au fost marile personalități care ne-au călcat pragul? Și de ce? Unii n-au venit cu gânduri bune. Alții au venit să ocupe. Alții, săracii, au venit forțat. Ne folosim în căutarea marilor oameni ce ne-au vizitat, de “Istoria Maramureșului în date” a documentaristului Marian Tomi. Și nu numai.
Prima vizită nobilă coincide exact cu prima atestare documentară a Maramureșului, anul 1199, când regele maghiar Emeric are un accident de vânătoare aici, în pădurile noastre. În 1262, actele regale vorbesc de vizita regelui Bela al IV-lea, la “oaspeții regali”, adică la maghiarii ce au întemeiat aici sate gen Câmpulung la Tisa. În 1330, prin Maramureș trece însuși regele Carol Robert de Anjou cu armata, în campanie de fugărire a tătarilor. Era înainte de bătaia ce a luat-o la Posada. În 1467, un erou de cântec și de legendă, Pavel Cneazul sau Chinezul, e trimis comite al Maramureșului sub domnia lui Matei Corvin, de asemenea era și comite al sării, marea resursă a Maramureșului pe atunci. În 1506, avem o incertă trecere a domnitorului Ștefan cel Mare prin Maramureș, spre Pocuția. 
În 1529, Petru Rareș, domnitorul Moldovei, trece la noi pe la Cârlibaba. În 1556, Ioan Sigismund, principe al Transilvaniei și rege al Ungariei, dar sub controlul lui Suleiman Magnificul, trece cu oaste prin Maramureș spre Sighet, cu el era și viitorul principe Ștefan Bathory. În alai, de asemenea, viitorii domnitori ai Moldovei, Pătrașcu cel Bun și Alexandru Lăpușneanu!
În 1587, Petru Cercel, fost domnitor al Țării Românești, evadează din închisoarea Hust, ținut de familia Bathory și fuge înapoi prin Maramureș. În 1591, domnitorul Moldovei Petru Șchiopul trece pe aici în drum spre exilul de la Cracovia. În 1757, principele Gheorghe Rakoczi al doilea trece prin Maramureș cu armată de 40.000 de oameni spre Polonia, pe vreme de iarnă. Capătă bătaie, se întoarce tot pe aici, comitatul e jefuit atât de mercenarii săi neplătiți, cât și de trupele poloneze urmăritoare, conduse de Jan Sobieski, viitor rege. În 1659, trece pe la noi domnitorul fugar Gheorghe Ștefan, aparent însoțit de cronicarul Miron Costin, care a mai revenit, cu misiuni diplomatice, și în 1685. În 1670, Francisc Rakoczi pornește răscoala maghiară antiimperială, e înfrânt și se retrage spre Maramureș. În 1721, avem prima vizită imperial la noi, împăratul Carol al III-lea. În 1773, vine și împăratul Iosif al II-lea, trece dinspre Borșa spre Sighet și ordonă construirea de drumuri și poduri, șocat de starea drumurilor! În 1852, vine și împăratul Francisc Iosif I, cu opriri la Breb, Coștiui, Sighet.
În 1906, traversează Maramureșul Nicolae Iorga, ba scrie un capitol întreg în jurnalul său de călătorii despre noi, nu la modul foarte măgulitor. Abia în 1923, avem prima vizită majoră românească, regele Ferdinand al României alături de regina Maria, principii Carol cu soția Elena și Nicolae trec prin Vișeu spre Petrova și Sighet, revine în Vișeu, pescuiește pe Valea Vaserului, apoi pleacă spre Baia Mare peste Gutâi. În 1924, compozitorul Bela Bartok publică la Munchen o culegere de folclor maramureșean, după ce a cules de-aici folclor. În 1924, un grup de 8 scriitori cunoscuți ajung la Sighet, printre ei Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Alfred Moșoiu. În 1925, Tache Papahagi publica “Graiul și folclorul maramureșean”, după șase ani de călătorii pe la noi. În 1935, Dimitrie Gusti organizează Muzeul Satului din București, fotograful Francisc Nistor îi sugerează să ducă o gospodărie din Budești și o biserică din Dragomirești. Zis și făcut, acolo sunt! Dimitrie Gusti revine în iunie 1939 cu regele Mihai tânăr, ce era în practică, primiți fiind în Borșa de primarul de legendă Gavrilă Mihali Ștrifundă.
Istoria se scrie însă și cu litere de foc, de sânge. Alt documentarist, Laurențiu Batin, găsește dovezi că în al Doilea Război Mondial, unul din tinerii ofițeri germani, ce au coborât din tren la Leordina pentru a face fortificații în munții Maramureșului, este un erou al Germaniei, Erwin Rommel, supranumit Vulpea Deșertului. La fel, sunt urme pe-aici ale generalului nostru Leonard Mociulski sau ale mareșalului german August von Mackensen. 
După război, vin alt fel de nume… În aprilie 1945, trece Gutâiul din Baia Mare spre Sighet liderul comunist Vasile Luca, în uniforma de ofițer sovietic… care, pe fondul încercărilor prefectului Ivan Odoviciuc de a alipi Maramureșul la URSS, dispune noilor autorități păstrarea regiunii la România. În scurt timp, în 8-9 iunie, vine și ministrul Justiției, liderul comunist Lucrețiu Pătrășcanu. Din păcate, în această perioadă, Sighetul se umple de personalități… din păcate nu orașul, ci închisoarea. Episcopi, miniștri, vicari, politicieni printre care președintele PNL, Dinu Brătianu, președintele PNȚ, Iuliu Maniu, președintele Academiei Române, Alexandru Lepădatu, episcopul catolic Tit Liviu Chinezu, prim ministrul Constantin Argetoianu etc.
Din 1979, încep serile de poezie de la Desești organizate de Gheorghe Pârja, la care, an de an, vin invitați de seamă, începând chiar cu Nichita Stănescu. În 1986, sigheteanul Elie Wiesel primește premiul Nobel pentru Pace, el va reveni constant după 1990 aici. Nu uităm nici de președintele R.S.R.,
Nicolae Ceaușescu, ce a venit în Maramureș începând din 1965, când alaiul său a fost oprit de o nuntă la Valea Chioarului, apoi a revenit în iulie 1969, în mai 1970 după marile inundații, în octombrie 1972, octombrie 1974, septembrie 1979 și în mai 1986. În 1999, la mănăstirea Bârsana este înmormântată franțuzoaica Yvette Couchois, membră a Academiei Franceze, autoare a primului reactor atomic în cascadă și specialist în spectroscopia cu raze X. Cât despre familia regală a României, după vizita regelui Mihai în 1939, următoarea apariție în Maramureș e abia în 1996, a reginei Ana, ca în 1997 să vină regele cu familia regală, la Sighet, Săpânța, Giulești, Rozavlea, Baia Mare. În istoria modernă, ne-au căutat toți președinții postdecembriști ai României, în general în campanii electorale… nu chiar din dragoste de Maramureș și de maramureșeni.
Cu siguranță, am uitat o seamă de personalități. Poate ne ajutați. Am omis însă o parte din cele incerte… vizitele lui Mihai Viteazul, a lui Ștefan cel Mare, la fel ca marea prietenie a lui Matei Corvin, cu Sumanele noastre negre, de pe Valea Izei, mai ales că istoria amintește de un corp al său numit Legiunea Neagră ce pare a fi altceva, corp de mercenari cehi, sârbi, slovaci, polonezi inclusiv husarii cei faimoși, ba și germani, cu care câștigă bătălii incredibile. Nu cu moroșeni de-ai noștri, deși tare ne-ar fi plăcut.
