Bani pentru noi dotări la Salvamont

0
12

Povestea ucraineanului care a supraviețuit datorită pisicii sale a impresionat o țară întreagă. Și autoritățile maramureșene au fost sensibilizate de acest caz, așa că au decis să sprijine financiar Serviciul Public Salvamont Maramureș, aflat în subordinea Consiliului Județean, ori de câte ori va fi nevoie. În ultima ședință extraordinară, consilierii maramureșeni au decis să aloce bani pentru noi dotări la Salvamont.
„În ultima perioadă, cu siguranță ați urmărit intervențiile repetate pe care Serviciul Public Salvamont, aflat în subordinea CJ le realizează pe toți Munții Maramureșului, de-a lungul graniței cu Ucraina având în vedere afluxul de refugiați ucraineni. Sunt intervenții dificile, în plină iarnă, pe zăpadă, ne-a fost solicitat sprijinul pentru a se putea achiziționa pe final de an echipamente speciale pentru ca salvatorii montani să poată avea acces mai ușor. Am văzut și săptămâna trecută povestea emoționantă a ucraineanului salvat pentru că avea o pisicuță. Am avut o întâlnire cu domnul prefect în cadrul ședinței pentru situații de urgență și am zis că indiferent de greutățile financiare pe care le avem putem să facem acest efort să achiziționăm cu 300.000 de lei două echipamente snowmobile, minimul pe care putem să îl facem atunci când vorbim despre situații de urgență, despre siguranță” – a declarat președintele CJ, Gabriel Zetea.
De asemenea, aleșii județeni au decis că e nevoie de virări de fonduri și pentru dotarea cu echipamente de pregătire pentru cadrele din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.