Iarna înfloresc cuvintele la Cicârlău

0
216

Pentru mine, în ultima jumătate de veac, comuna Cicârlău a devenit simbolul culturii în Maramureș și în țară. Acum au fost depășite granițele naționale. În jurul Festivalului Național de Literatură, purtând numele tribunului Vasile Lucaciu, s-au țesut destine literare, a fost asigurată valoarea creațiilor, girată de scriitori consacrați, ca președinți de juriu. Printre primii președinți s-a numărat scriitorul Augustin Buzura. Dar dicționarul scriitorilor prezenți la Cicârlău este voluminos. Prin vreme, manifestările Festivalului s-au organizat în jurul datei de 1 Decembrie, cinstind astfel și Ziua Națională a României.
Am fost mulți ani participant la această importantă întrunire literară, care a devenit o adresă râvnită pe harta României. O reședință a consacrării tinerilor scriitori. Anul acesta, prin osârdia câtorva intelectuali ziditori, Festivalul, desfășurat sâmbătă, 7 decembrie, ne-a oferit o ediție cu fața spre viitor. Implicarea Primăriei, primar Sorin Lupșe, a dat roade. Colegul meu de cuvânt și trudă publicistică, prozatorul Nicolae Goja, coordonatorul acestei ediții, m-a invitat și în acest an. Ca președinte de juriu. Așa am aflat că participanții la concursul de creație literară sunt elevi ai Școlii Gimnaziale din comună, adică satele Ilba, Bârgău, Ilba-Handal. Am ascultat cu atenție și încredere creațiile, în lectura autorilor.
Fără să cad pradă emoțiilor de moment, mărturisesc că poeziile și însemnările epice mi-au plăcut. Am deslușit fiorul vârstei, care se raporta la realitate sau la imaginar. Un univers de gânduri bine strunite în texte curate, chiar cu irizări metaforice. Acest aspect m-a bucurat, ținând seama de nerăbdarea de a șlefui limba română în aceste vremuri. Tinerii concurenți au făcut să înflorească cuvintele în plină iarnă. Cinste doamnelor profesoare Valeria Ionce și Daniela Fodor, care le veghează curata devenire. Și caligrafia textelor, frumos rotunjită. Este o liniște cuceritoare să te întâlnești cu o asemenea fericită împrejurare și la Cicârlău, în care elevii, oamenii de cultură și autoritățile fac să fie bine în spiritul locului.
Mă întorc la frumoasa mea constatare că sâmbătă, 7 decembrie, elevi inspirați ne-au spus prin scris cum văd ei lumea în care trăiesc. Pe cei 12 ucenici ai scrisului din Cicârlău i-am asemuit, în spirit, cu heruvimii, că și tinerii mei sunt ființe angelice, fiecare dintre ei cu șase aripi. Am fost martor la răsfățul unui peisaj de toamnă, prins în cuvinte de Florina Maya Jurje; despre iubire a scris Claudia Iulia Pomian, iar Darius Lăpușan ne-a reținut atenția cu felul în care prietenii s-au întâlnit în povestire; Marian Mezei a evocat o întâmplare din război. Fiecare autor tânăr a surprins jocul de exaltare și duioșii ale imaginației, caligrafiile subtile ale sufletului, sensul figurat al cuvintelor, lăsând să se audă până la noi șoapta confidențială, ori suspinul aluziv.
Doresc a spune că fiecare autor are licărul de lirism necesar sunetului curat al cuvintelor. La a doua întâlnire vom vorbi mai pe îndelete. Deocamdată, mă las în unduirea vrăjilor și farmecelor inocenței, a înfloririi cuvintelor în plină iarnă la Cicârlău. Invitat de onoare al Festivalului a fost criticul literar, eseistul Ion Papuc, care ne-a vorbit despre cărțile copilăriei, care i-au marcat excelenta biografie intelectuală. Ne-a ținut și o scurtă lecție despre Descartes, filosoful francez care este figurarea cavalerului francez, ce pornește la drum cu un pas atât de ferm. Nimerită mi s-a părut retrospectiva bibliotecarei și scriitoarei Maria Gârbe asupra istoricului Festivalului, personalitățile care l-au zidit și purtat prin vreme.
Eu am vorbit despre fascinația lecturii și episodul meu întemeietor numit biblioteca din șură. Am prezentat și revista de cultură „Nord Literar”. În ziua manifestării, 7 decembrie, s-au împlinit 95 de ani de la nașterea celebrului interpret de muzică populară Nicolae Sabău, care a organizat mulți ani la rând, la Cicârlău, Festivalul-concurs „Alină-te dor alină”, pentru tineri soliști vocali și instrumentiști. I s-au adus cuvenitele omagii. Cuvinte ziditoare au rostit preotul și poetul Gheorghe Pop, poetul Dorel Macarie, artistul plastic și scriitorul Vasile Jurje. Gazdă bună s-a dovedit Rodica Onciu.
Un moment care a deschis așezarea spre lume a fost prezentarea revistei de cultură „Spania literară”, care apare la Getafe-Madrid, acest număr fiind ediția specială dedicată comunei Cicârlău – Maramureș. Despre destinul acestei publicații ne-a vorbit Lucia Virginia Pop, delegat al Casei Române de Cultură din Madrid. În final, tinerii autori au fost răsplătiți cu diplome, cărți, cu revista „Nord Literar” și cu multă încurajare pentru creația lor. Felicitări scriitorului Nicolae Goja, primarului Sorin Lupșe pentru reușita acestei ediții.
Cu adevărat, iarna înfloresc cuvintele la Cicârlău. Cum a fost și în acest decembrie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.