Indignare pentru reacția întârziată a instituțiilor statului, nedumerire, răsuflare ușurată, revoltă, amenințări, frustrări, neîncredere și lipsa de speranță că lucrurile vor sta altfel la viitoarele alegeri, partide oportuniste, televiziuni care mint, economiști care sperie lumea, cam acesta este tabloul acestor zile. Statul intră în forță peste cei care îi omagiază pe legionari, deși se știe că aceștia există de mulți ani în România, coaliția proeuropeană, însăilată pentru a face față extremismului, nu mai prea funcționează, partidele fac planuri pentru alte liste, noul parlament nu prinde contur, unii spun că și alegerile parlamentare au fost viciate, noul guvern nu se întrezărește, iarna crește facturile, iar gâlceava, și politică, și socială, e pe la ușile tuturor.
Dacă bine îmi aduc aminte, era luna iunie când ministrul de externe al României și secretarul de stat american semnau o înțelegere privind contracararea manipulării. Ce s-a ales de ea am văzut? Unii se tem că-și pierd privilegiile, alții că nu ajung la ele, și toți invocă democrația, libertatea, Europa și pe Dumnezeu, pentru a alunga energiile întunecate. Eu am crescut în credință, și cu respect pentru ea, am cultivat prietenia și dialogul civilizat și mărturisesc că nu mă regăsesc în peisajul acestui timp. Neînchipuit de mine. Nu-mi place politica din Carpați, și cred că educația și cultura ne fac mai buni. Iar ele lipsesc din peisaj, nu a vorbit nimeni despre ele în așa-zisa campanie electorală. Și totuși… M-am întâlnit sâmbăta trecută, la Cicârlău, cu o oază de firesc, de speranță, în mijlocul câtorva elevi care scriu poezie și proză, care duc emoția cuvântului pe o plajă mai calmă, mai aproape de călăuza interioară a omului viețuitor în numele așezării unui normal râvnit. Alături de ei, profesori, artiști plastici, scriitori și autorități locale.
Dar să revin la tensiunile cotidiene. Schimbarea, pe care tot românul și-o dorește, e greu de produs. Vorbesc despre schimbarea în bine, că mesajele pe care le vedem numai de bine nu arată. Alegerile care s-au consumat au avut, și au încă, multe necunoscute. Pe mine multe întâmplări politice actuale mă trimit cu gândul la fabulele lui Esop. Alți compatrioți, cu un alt simț al umorului, au refugiu în Domnul Caragiale. Nu puțini comentează farse cu iz grotesc, cu unele accente tragice, dar jocul politic actual este de multe ori hidos. Instituții ale statului s-au dovedit ori tăcute, ori complice la o situație dramatică, din care poporul este ocolit.
Este trist cu câtă osteneală, până asudă noua limbă de lemn, se evocă sacra sintagmă: poporul român! În condițiile în care ni se spune că cineva, dinspre Răsărit, are ceva pasiuni pentru România. Unele dovedite cu discreție, altele făcând parte din folclorul înfricoșării. Cele din urmă sunt mult mai frecventate de presă. Am cunoscut mulți români care nu suferă din pricina politicii, dar sunt trup și suflet cu țara. Trăim vremuri încurcate, care se cer repede limpezite. Altfel, neliniștea sporește. Dar când a fost lumea liniștită?
Alegerile și democrația mult invocată nu trebuie să fie pricină de discordie, ci o competiție pentru binele țării. Iar ce am văzut în această campanie electorală nu seamănă cu binele pe care ni-l dorim. Muchia de cuțit este simbolul acestui timp răsucit. Alegeri înfăptuite la urne, alegeri viciate, alegeri reluate, alegeri anulate…. Un joc periculos cu democrația în România. Cu insinuări de lovituri de stat. Cu amestec din exterior și cu multe cozi de topor autohtone. Închei cu un cuvânt de încurajare, rostit, recent, de președintele Academiei Române, istoricul Ioan Aurel Pop, în Catedrala Episcopală din Baia Mare: „Forța acestui popor, în momentele critice, s-a dovedit extraordinară. Când am fost uniți ne-a mers bine!” Să dovedim și în aceste vremuri, suficient de confuze, solidaritate și unitate, când țara are nevoie de oameni lucizi, competenți și curajoși cu o realitate provocatoare și din interior, și din exterior.
