Sindicaliștii din administrația maramureșeană trag un semnal de alarmă cu privire la „campania agresivă și lipsită de fundament care promovează ideea că sectorul bugetar din România este supradimensionat și ar consuma resurse excesive”.
Mai mult, liderul Sindicatului din Administrație Maramureș, Nicolae Mureșan, secretar general al Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație (FNSA) critică faptul că digitalizarea este folosită ca pretext pentru disponibilizările de personal.
Liderul de sindicat din administrație susține că se înregistrează o subdimensionare a aparatului bugetar, nicidecum o supradimensionare. „Cifrele reale contrazic categoric narațiunile false. Raportul dintre numărul de salariați din administrația publică și populația deservită plasează România pe ultimul loc în Uniunea Europeană: un angajat din administrația publică, ordine publică și apărare și asigurări sociale din România deservește, în medie, 53 de locuitori, cel mai mare raport din Europa. În contrast, Germania are un raport de 1 la 29, iar Suedia de doar 1 la 21. Această subdimensionare severă generează supraîncărcare extremă a angajaților, afectând direct calitatea serviciilor publice și generează ineficiență”, a arătat secretarul general al FNSA, maramureșeanul Nicolae Mureșan.
El a mai adăugat că angajații din administrație nu sunt de acord ca procesul de digitalizare să fie folosit ca pretext pentru concedieri. „Altele sunt problemele în sistemul bugetar, vorbesc de o birocrație care este determinată de sistemul de legi care este mult prea încărcat și care duce la aceste rezultate uneori neplăcute. Vorbim de politizarea funcției publice și nemulțumiri create de neaplicarea legilor: fie vorbim de legea salarizării, de neacordarea voucherelor sau alte chestiuni care nu se aplică. Așteptăm și noi digitalizarea, dar să fie în folosul cetățenilor, nu să fie folosită ca fundament al disponibilizărilor”, a accentuat Nicolae Mureșan.
Datele statistice sunt date europene.
Principala problema este politizarea excesiva a functiilor de conducere cu „lipitori de afise” incompetenti, care produc HAOS in administratie, cu efect atat asupra populatiei deservite cat si asupra functionarilor de executie.