Maramureşenii, în număr semnificativ la manifestările de Ziua Naţională a României

0
48

• iar politicienii şi-au readaptat discursurile
Ziua Naţională a României a fost sărbătorită ieri şi în Baia Mare. A impresionat mulţimea de maramureşeni care s-au adunat în acest an la manifestările organizate la Monumentul Ostaşului Român. Maramureşenii par să fi dat semnalul că s-a trezit în ei conştiinţa şi mândria de a fi români. În plus, oamenii au transmis că sunt mai uniţi decât pare să se vadă pe canalele mass-media acolo unde s-au lansat o serie de discuţii politice contradictorii.
Şi oficialităţile locale şi judeţene şi-au schimbat discursul în acest an. Au vrut să pară mai umani, mai aproape de popor, astfel încât au îndemnat la unitate, lăsând la o parte alocuţiunile rigide rostite în anii precedenţi.
Ceremonialul a fost puţin atipic. Dacă altădată, Imnul Naţional al României era intonat doar de Fanfara Municipală în frunte cu soprana Cristina Ioan, anul acesta, autorităţile împreună cu oficialităţile religioase şi ceilalţi participanţi au putut fi observaţi cum cântă cu patos, “Deşteaptă-te, române!” După intonarea Imnului Naţional al României şi oficierea slujbei religioase, cuvântul i-a aparţinut Preasfinţitului Iustin, episcopul ortodox al Maramureşului şi Sătmarului. Ierarhul i-a îndemnat pe politicieni să lase controversele şi jocurile politice şi să se aplece mai mult asupra “comorii” primită moştenire de la înaintaşi.
“Azi avem o moştenire: România care are pace, libertate, unitate, unitate de credinţă, libertatea manifestării credinţei tuturor celorlalte 18 culte, respect faţă de opţiunile poporului român. Să ne dea Dumnezeu bucuria de a chivernisi comoara pe care am primit-o, ţara noastră românească pe care am primit-o de la eroi, strămoşi, să o iubim, să o preţuim şi să o sporim”, a punctat Preasfinţitul Iustin.
Au urmat mesajele autorităţilor judeţene şi locale care au îndemnat la unitate.
“Să nu uităm că această democraţie pe care o trăim acum a fost dobândită cu mari sacrificii, cu sângele celor care au crezut în idealurile de libertate, justiţie şi dreptate. Fiecare dintre noi continuăm lupta lor. O luptă nu pe câmpul de luptă, ci în fiecare zi prin deciziile pe care le luăm, prin felul în care respectăm legea şi cum contribuim la construirea unei societăţi mai bune”, a declarat prefectul judeţului Maramureş, Rudolf Stauder.
Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea, a accentuat şi el că “Azi este despre unitate. Ne amintim că jertfa celor care au murit nu a fost pentru momentul lor, toţi s-au jertfit acum sute de ani pentru viitor, pentru viitorul copiilor lor”. La rândul său, primarul Municipiului Baia Mare, Ioan-Doru Dăncuş, a făcut apel la trezirea conştiinţei celor care conduc destinul acestei ţări.
“În ultima vreme, nu prea am avut bărbaţi de stat. Am avut oameni politici care au stat în fruntea statului şi cel puţin în ultimele 4 luni mai mult s-au certat decât au făcut ceva pentru noi. Şi iată că a venit decontul. Poporul s-a trezit. Dacă nu înţelegem acest mesaj nu avem ce să căutăm în fruntea acestor comunităţi. Azi vorbim despre unire, despre unitate. Pe sigiliul municipiului nostru stă scris: Dragostea dintre cetăţeni este suprema tărie a oraşului nostru. Unitatea dintre români poate să fie forţa naţiunii noastre”, a declarat Ioan-Doru Dăncuş.
La ceremonialul militar-religios organizat la Monumentul Ostaşului Român din Baia Mare au mai fost prezenţi senatorul Cristian Niculescu Ţâgârlaş, deputatul Cristian Brian, secretarul de stat Anca Costin Hendea, preotul Emil Gîrboan, protopopul greco-catolic de Baia Mare, comandanţii şi şefii instituţiilor aparţinând instituţiilor de apărare, ordine publică, reprezentanţii asociaţiilor reprezentative, reprezentanţii partidelor politice, ai instituţiilor publice etc.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.