CS Minaur Baia Mare – KH Rahoveci 35-40 (19-19)
Returul dintre CS Minaur Baia Mare și KH Rahoveci (Kosovo) din turul III al EHF European Cup nu a fost așa cum preconiza toată lumea, cu o victorie dublată după cea din manșa tur (38-31). În revanșa de sâmbătă după-amiază, echipa noastră nu s-a mai ridicat la nivelul celei din urmă cu o săptămână și a pierdut surprinzător cu 35-40 (19-19), însă fără a pune în pericol calificarea în optimi.
Comparativ cu disputa din Kosovo, când jucătorii noștri nu au avut cea mai bună primire din partea suporterilor gazdă, suporterii băimăreni au arătat o cu totul altă atitudine și și-au întâmpinat oaspeții civilizat, aplaudându-i la intrarea pe teren.
Eșecul de sâmbătă este pus și pe seama multor probleme din cadrul lotului, la accidentările deja știute – Vujic, L. Sabou și Cip, mai adăugându-se cele ale lui Fotache și Dahlin, jucători care au luat totuși loc pe bancă și care probabil acuză doar ușoare probleme medicale.
După calificarea în optimile EHF European Cup, Minaur nu are timp de respiro, fiindcă la mijlocul săptămânii revine pe parchet pentru meciul din Liga Zimbrilor cu CSM Focșani. Mai exact miercuri, 4 decembrie, de la ora 17.30, în Sala Polivalentă „Lascăr Pană”, meci care va putea fi urmărit și la Pro Arena.
Sala Polivalentă “Lascăr Pană” Baia Mare. Spectatori, aproximativ 1.000. Arbitri: Jakub Uhlir și Vojtech Benus (Cehia). Delegat EHF: Delyan Genchev (Bulgaria). Aruncări de la 7 m: 6-8 (transformate: 4-6; au ratat: V. Pop, Botea, respectiv Alonso Garcia, Haziri). Minute de eliminare: 14-12.
CS Minaur Baia Mare: Terekhov (3 intervenții), Al-Khafadji (5 intervenții, a apărat 2 de 7 m) – T. Botea 8 (1 din 7 m), Kozakevych 7 (2 din 7 m), Burzak 5, Kotrc 4, Mollino da Silva 4, Nagy 3, Vl. Pop 3 (1 din 7 m), Cumpănici 2, Racolța, E. Pop. Nu au jucat: Chiș, Dahlin, Fotache. Antrenori: Alexandru Sabou, Mihai Bușecan, Ionuț Irimuș.
KH Rahoveci: Curri (9 intervenții, a apărat un 7 m), Luzha (2 intervenții) – Garcia 10 (6 din 7 m), Mushkolaj 7, Muqolli 6, Gjuka 5, Luzha 4, Bislimi 4, Haziri 3, Isufi 1, Kadiri, Vuqiterna, Osa, Vozila, Rama, Atanasovski. Antrenori: Goran Andonovski (principal), Leonard Cula (secund), Sadedin Cena (portari).