Turneul final al Campionatului European la handbal feminin debutează joi, 28 noiembrie și se va încheia în 15 decembrie. Ediția 16 va fi găzduită de Austria, Elveția și Ungaria, iar la startul ei se vor alinia, în premieră, 24 de echipe.
România este calificată și ea a fost repartizată în Grupa B, alături de Cehia, Muntenegru și Serbia. Vineri, 29 noiembrie, “tricolorele” joacă cu Cehia (ora 19), pe 1 decembrie întâlnim Muntenegru (ora 19), iar în 3 decembrie, în ultimul meci din grupă, jucăm cu Serbia (ora 19). Toate jocurile se vor derula la Debrecen, în Ungaria, și vor fi transmise de Digi Sport și Prima Sport.
CS Minaur nu are nicio reprezentantă la națională condusă de Florentin Pera, dar are în schimb Maramureșul. Alisia-Lorena Boiciuc (20 iulie 2005), jucătoare născută la Sighetu Marmației, a fost convocată de la CSM Corona Brașov și Oana Doina Borș (27 noiembrie 2003), jucătoare născută în Baia Mare, dar componentă în acest moment a HC Dunărea Brăila.
Primele două echipe din fiecare din cele șase grupe se califică în grupele principale de la Debrecen și Viena. Capitala Austriei va găzdui ulterior și semifinalele (13 decembrie) și finalele competiției (15 decembrie).
Cea mai bună clasare a României la Campionatul European este locul 3 câștigat la turneul din 2010. La precedenta ediție de EURO, în 2022, “tricolorele” s-au clasat pe locul 12.