„Ierarhi ca arhiepiscopul Justinian Chira se nasc o dată la 500 de ani”, o spune cu convingere părintele Gheorghe Codrea, cel care slujește acum ca preot pensionar la biserica “Buna Vestire” din Baia Mare. “Era alături de toți preoții, te îmbrățișa, te pupa pe frunte, te încuraja. Când venea într-o vizită la parohie, îi îmbrățișa pe credincioși, le spunea lucruri frumoase. Te pătrundea cu privirea lui. Simțeai că vede ceva ce nici nu bănuiai. Mi-a fost foarte drag și îl simt viu”, relatează părintele Gheorghe Codrea.
Întorcându-se și mai mult în trecut, preotul Gheorghe Codrea ajunge la anii adolescenței. Erau vremuri tulburi, iar tatăl lui, Ioan, era copleșit de necazuri. În simplitatea lor, oamenii își puneau întreaga nădejde în Dumnezeu, crezând cu tărie că doar prin rugăciune pot să își rezolve problemele. În plus, credincioșii maramureșeni știau că atunci când trec printr-o încercare, în Țara Lăpușului, pe muntele cel sfânt al Rohiei îi așteaptă un om al lui Dumnezeu. Era starețul Rohiei, părintele Justinian care împărțea suferințele și bucuriile cu cei care treceau pragul chiliei sale. Părintele Justinian reușea să îi sfătuiască și să îi îmbărbăteze pe cei care veneau la el, așa cum numai un om luminat de Duhul Sfânt știe să o facă.
La fel a fost și în cazul tatălui părintelui Gheorghe Codrea. Într-una din zile, Ioan Codrea a decis să meargă pentru sfat la Rohia. L-a luat cu el și pe unul din cei patru copii, pe Gheorghe, care era elev atunci la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca.
„Știu că am mers cu tatăl meu la Rohia. Eram la Seminar, în anul I. A fost prima întâlnire cu Rohia. Era pentru prima dată când am văzut un stareț de mănăstire. Era impresionant prin ținută, prin felul de a te privi. Mi-am dat seama mai târziu că atunci când îl vedeai prima dată aveai senzația că l-ai mai văzut. Ți se părea cunoscut și te întrebai: oare unde l-am mai văzut? Știam că părintele Justinian era atât de apropiat de credincioșii Lăpușului, avea călugării care îl iubeau atât de mult. Tata, după necazurile care au trecut peste dânsul, era foarte marcat. A intrat într-o audiență, într-o sfătuire cu părintele stareț. L-a primit. Eu nu am asistat la discuție, am stat afară. Voiam să îi las posibilitatea tatălui meu să își spună of-ul, necazurile, să nu aibă o oarecare sfială, să își poată deschide sufletul. Și într-adevăr și-a deschis sufletul”, rememorează părintele Gheorghe Codrea.
Preotul își amintește că după acea discuție purtată cu starețul de la Rohia, tatăl lui a ieșit schimbat. Era convins că problemele sale vor lua sfârșit pentru că avea acum un sprijin puternic, rugăciunea părintelui Justinian Chira. Și într-adevăr lucrurile au luat o întorsătură pozitivă.
„După sfătuirea pe care a avut-o cu părintele stareț, a venit tata așa de mulțumit și împăcat sufletește și mi-a spus: dragul meu, am simțit ceva ce nu pot să spun în cuvinte, ceva ce m-a cutremurat,. Am rămas surprins că îmi știa viața, îmi povestea tata. Și mi-a răspuns la multe lucruri pe care eu nu i le-am spus. Tata s-a întors de la Rohia un alt om. Și când am ajuns acasă, privea lucrurile cu alți ochi. A lucrat Dumnezeu prin starețul de la Rohia. Mai ales că i-a spus: unchiule, mergi liniștit, eu o să mă rog pentru dumneata, l-a încredințat că nu rămâne așa o întâlnire formală de câteva minute. Discuția a fost puțin mai lungă, l-a ascultat, dar l-a și încurajat. Tata întotdeauna îmi spunea: acum parcă nu am frica de altădată pentru că știu că părintele stareț se roagă pentru mine. Nu erau ușoare problemele, vremurile erau grele. Era problema colectivizării, tata a fost ridicat, din cauză că nu a vrut să se supună, să se înscrie în colectiv cum era atunci. Lucrurile au fost destul de complicate, mai ales pentru familia noastră, că eram și noi patru copii. A rămas mama singură. Și așa, printr-o împrejurare, tata a scăpat după vreo 8 luni și s-a întors acasă, în familie. Sigur că la mama mea, Floarea Codrea, baza a fost rugăciunea, credința în Dumnezeu”, a continuat șirul amintirilor, părintele Gheorghe Codrea.
Preotul a mai adăugat că nu i-a amintit niciodată episcopului Justinian despre episodul din viața familiei sale, când tatăl său a mers să îi ceară ajutor, dar a trăit mereu cu convingerea că are de-a face cu un om al lui Dumnezeu.
„Părintele Justinian era aproape de toată lumea în toate împrejurările. Pe seminariști îi iubea, îi sfătuia. Înaltpreasfințitul Justinian era un arhiepiscop mare, mare în înțelepciune, în trăire, mare în liturghisire, în felul de a se purta cu omul, era deosebit. Oamenii mari nu mor niciodată”, a accentuat părintele Gheorghe Codrea.
(va urma)
