Noul Consiliu Local al comunei Poienile Izei s-a întrunit în prima ședință ordinară din acest mandat și a făcut un prim pas important în stabilirea echipei de conducere pentru primărie. La fel s-a întâmplat şi în Comuna Lăpuş.
Astfel, în cadrul ședinței de CL Poienile Izei, Ionela Petreuş a fost desemnată ca viceprimar al comunei pentru următorii patru ani, câștigând astfel încrederea și susținerea colegilor din legislativul primăriei. „Sunt convinsă că, lucrând împreună, vom reuși să transformăm comuna Poienile Izei într-o comunitate prosperă și înfloritoare, în care fiecare proiect va contribui la bunăstarea și dezvoltarea locuitorilor noștri”, a spus Mirela-Lăcrimioara Bîrlea, primarul comunei. Şi legislativul comunei Lăpuş a ales viceprimarul în persoana lui Ionuţ Todora Toma.