Consiliul Județean Maramureș a adoptat taxe noi și majorări de tarife

5
4675

Anul 2025 va veni cu un nou val de taxe noi, care vor intra în vigoare din luna ianuarie, dar vom avea parte și de majorări consistente la anumite tarife deja existente. Mai exact, Consiliul Județean Maramureș a adoptat un proiect de hotărâre, prin care se vor introduce trei taxe noi:
– Taxă examinare/avizare dosar pentru înscrierea mențiunilor ca urmare a modificărilor intervenite în statutul civil al persoanei cu privire la nume ori ca urmare a rectificării actelor de stare civilă, produse în străinătate, precum și cu privire la regimul matrimonial ales în fața autorităților/ instituțiilor străine competente, în regim de urgență (până la 5 zile lucrătoare) – 300 lei;
– Taxă pentru eliberarea adeverinței privind domiciliul înregistrat în Registrul Naţional de Evidență a Persoanelor, în regim de urgență (până la 2 zile lucrătoare) – 75 lei;
– Taxă pentru eliberarea certificatului privind domiciliul înregistrat în Registrul Național de Evidență a Persoanelor, în regim de urgență (până la 2 zile lucrătoare) – 150 lei.
De asemenea, la Muzeul Satului taxa aferentă ”Taberei de vacanță” se va dubla din 2025, de la 100 lei, ajungând la 200 lei. Afectați de aceste majorări vor fi și meșterii populari. Astfel, în cadrul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, taxa de eliberare a legitimației de meșter crește de la 5 lei la 20 lei, taxa de înscriere pentru meșteri populari se majorează de la 30 lei la 50 lei, iar cotizația anuală pentru meșteri populari se dublează și va fi de 50 lei.

5 COMENTARII

  1. De ce nu reduce personalul din Consilieri Județean cu 50% , ori va mai face angajări. Zetea Gabriel baronul pesedist trebuie să dispară din politică, rușine vă fie. Maramureșeni treziți-vă vin votarile atenție pe cine votați,

  2. Scumpitile cit mai mult să puteți recupera și pentru cei de la combinat f********** gură de gunoaie ce sunteți Zetea Bogdan și iar Zetea gunoaie ce sunteți!!!

  3. Ce știe sa facă papagalul Zetes? Sa introducă taxe. Atât. Altceva nimic. Un nimic e și el. N-a făcut nimic cât a fost președintele consiliului județean, n-o sa facă nici acum.

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.